Consiliul Județean Suceava urmează să aprobe programul anual „Hai în Bucovina” și proiectul „Luna Diasporei” care să promoveze valorile locale


Intră acum și în grupul de

Consiliul Județean Suceava urmează să decidă, marți, punerea în aplicare a Programului „Hai în Bucovina” care va fi un program ce se va derula pe perioada întregului an și care va debuta cu proiectul „Luna Diasporei”.

Potrivit expunerii de motive semnată de Gheorghe Flutur, administrația județeană își propune să lanseze Programul „Hai în Bucovina”- program  permanent, pe întinderea  unui an, pe care îl va prezenta, în detaliu, în perioada imediat urmatoare și care în perioada 31 iulie – 31 august 2016 va debuta prin Proiectul „Luna Diasporei”.

Acest proiect include și o serie de acțiuni cultural-artistice menite să promoveze publicului valorile patrimoniului local cum ar fi natura, meșteșuguri, tradiții, cultură, gastronomie, valori inseparabile și extrem de prețioase pentru toți românii, oriunde ar trăi ei, susține Flutur.

În document se menționează că proiectul „Luna Diasporei” va fi organizat de Consiliul Județean Suceava, de Muzeul Bucovinei și de Centrul Cultural „Bucovina”, instituții de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Județean Suceava și se va derula într-o structură de acțiuni și activități cum ar fi redeschiderea Muzeului de lstorie, ca urmare a finalizării proiectului cu finanțare europeană „O clădire de patrimoniu- o clădire pentru mileniul Ill”, deschiderea unei expoziții permanente la Cetatea de Scaun a Sucevei, dar și acțiuni desfășurate în parteneriat cu instituții care sa preia din dezbaterea publică problemele diasporei, cum ar fi întălniri cu reprezentanți ai unor instituții și organisme de interes pentru problematica românilor din diaspora, invitați ai Consiliului Județean Suceava, între care ADR Nord Est Piatra Neamț, Camera de Comerț și lndustrii Suceava, Direcția Județeană de Evidența a Persoanelor Suceava,  Serviciul Public  Comunitar  pentru  Eliberarea  și  Evidența  Pașapoartelor Simple Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Agenția de Plăți și lntervenție pentru Agricultură Suceava, Oficiul Județean pentru Finanțarea lnvestițiilor Rurale Suceava.

Flutur (1)

Mai mult, se vor organiza  și acțiuni cultural – artistice care vor consta în recitaluri de muzică folk, prezentarea unor secvențe din piese de teatru cu caracter  istoric, precum și promovarea conceptului denumit simbolic „le din Bucovina”.

Gheorghe Flutur arată că Muzeul Bucovinei se va implica prin redeschiderea Muzeului de Istorie și deschiderea expoziției permanente din Cetatea de Scaun  unde vor fi reconstituite momente din viața militară a cetății, dar și din istoria Sucevei și a Moldovei medievale, iar Centrul Cultural „Bucovina” se alatură acestui proiect, în calitate de organizator, prin organizarea spectacolelor de muzică folk  și a unor secvențe de teatru în aer liber, precum și prin promovarea unui concept denumit simbolic „le din Bucovina”, care are ca element central ia, componentă a portului tradițional, ambasador al frumuseții Bucovinei.

„Precizăm că această nouă acțiune, nu generează costuri suplimentare pentru administrație, care are în vedere utilizarea economiilor realizate până în prezent prin neparticiparea la evenimentul de promovare a Bucovinei la Bruxelles și la târgurile de turism de la Katowice – Polonia și Constanța. Din aceleași economii, dorim ca prin rectificare bugetară, pe care urmează să o supunem aprobării, să alocăm suportul financiar necesar evenimentului aviatic „Suceava Air Show” editia a V- a, care va fi un eveniment de final al proiectului „Luna Diasporei”, cu desfășurare în data de 27 august 2016”, se arată în expunerea de motive semnată de Gheorghe Flutur. (N.B.)


Intră acum și în grupul de