Spitalul Judetean nu a finalizat toate lucrarile la bucatarie pentru a primi aviz de functionare din partea ASP

Managerul interimar al Spitalului Judetean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Doina Elena Ganea Motan declara ca asteapta ca Autoritatea de Sanatate Publica Suceava (ASP) si Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Suceava (DSVSA) sa-si dea acordul pentru functionarea blocului alimentar, care si-a reluat activitatea pe 27 decembrie. Pentru ca acest lucru sa se concretizeze unitatea spitaliceasca mai are de asteptat, deoarece s-a grabit cu solicitarea înainte ca lucrarile sa fie finalizate.

Totusi Biroul de evaluare a factorilor de risc, avizare si autorizare sanitara din cadrul ASP Suceava , coordonat de dr. Daniela Cojocariu, a dat curs solicitarii si a evaluat conditiile igienico-sanitare si de functionalitate ale blocului alimentar de la Spitalul Judetean Suceava, în vederea autorizarii sanitare a acestuia.  

Seful ASP Suceava, Odette Nicolae precizeaza ca o serie din deficientele care au generat suspendarea activitatii obiectivului la sfârsitul anului trecut au fost remediate, aspectul interior al spatiilor de functionalitate si al anexelor este corespunzator, dar autorizatia sanitara de functionare nu poate fi înca eliberata de catre ASP Suceava pâna la terminarea lucrarilor de renovare interioara la grupul social -sanitar destinat personalului si la compartimentele de depozitare a materialelor de curatenie, detergenti si dezinfectante. Odette Nicolae mai mentioneaza ca se impune si dotarea cu chiuvete noi din inox la toate punctele de distributie a apei calde si reci din compartimentele de zarzavat, carne si oua si repararea si punerea în buna stare de functionare a celei de a doua camere frigorifice din magazia de alimente.

Directorul ASP Suceava a mai tinut sa sublinieze faptul ca lucrarile de renovare a blocului alimentar au fost sistate de catre firma câstigatoare a licitatiei din cauza ca la sfârsitul anului trecut Ministrul Sanatatii Publice nu a finantat reparatiile capitale pentru spitale. Odette Nicolae a mai adaugat ca lucrarile vor putea fi demarate imediat dupa asigurarea finantarii necesare de catre Ministerul Sanatatii.

Reabilitarea bucatariei spitalului judetean era absolut necesara având în vedere ca si DSVSA a avertizat conducerea unitatii ca nu-i mai da aviz de functionare daca nu se iau masuri de reparare si igienizare. Pe timpul lucrarilor de reabilitare mâncarea a fost asigurata de catre restaurantul Gloria al Regiei de Protocol, în baza unui contract, în urma licitatiei.