Flutur a cerut retragerea unui ghid turistic de promovare a Bucovinei publicat în mandatul lui Nechifor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, că a cerut retragerea de urgență de la toate punctele de promovare turistică a unui ghid turistic de promovare a Bucovinei, publicat în 2016, în timpul mandatului fostului șef al administrației județene, Cătălin Nechifor.

Gheorghe Flutur (3)

Potrivit lui Flutur, în publicația respectivă s-au strecurat greșeli regretabile.

”Nu putem tolera așa ceva. Scopul unui astfel de material este să îți facă reclamă și nu să râdă cineva de noi”, a arătat președintele CJ Suceava.

El dorește ca acest incident să le fie învățătură de minte celor care s-au implicat în acest proiect.

”E o învățătură de minte pentru ce se întâmplă de acum incolo. Regula celor patru ochi care dau bun de tipar trebuie să funcționeze și la noi. Cine a greșit va plăti”, a spus Flutur.

Șeful administrației județene sucevene a mai precizat că a cerut explicații celor care s-au implicat în acest proiect și că va reveni cu mai multe detalii legate de acest aspect după ce vor fi făcute verificările de rigoare, cu acestea fiind însărcinat secretarul județului. (Alin Dima)