Reprezentantii MCC care trebuie sa predea patrimoniul Muzeului judetean catre CJ Suceava s-au „poticnit” pe drum


Intră acum și în grupul de

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, marti, într-o conferinta de presa, ca în luna decembrie 2007, printr-o Hotarâre de Guvern, s-a decis transferul patrimoniului Muzeului judetean catre CJ Suceava si ca, prin dispozitie, a stabilit, în 9 ianuarie, o comisie pentru preluarea patrimoniului, dar Ministerul Culturii si Cultelor nu a trimis înca nici un reprezentant pentru încheierea procesului verbal de predare a bunurilor catre CJ Suceava.

Gavril Mîrza a trimis, marti, o adresa ministrului Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, prin care solicita sa-si trimita subordonatii sa semneze acest proces verbal, deoarece CJ Suceava doreste sa aprobe bugetul pe acest an care sa prevada si sumele necesare pentru întretinerea acestor obiective.

Imobilele care ar trebui sa treaca în proprietatea CJ si care se afla în administrarea Complexului Muzeal Bucovina sunt cele în care functioneaza Muzeul de Istorie si de Stiinte ale Naturii, Laboratorul Zonal de Restaurare Istorie, Muzeul Satului, Cetatea de Scaun, Casa Memoriala Simion Florea Marian, Planetariul, Hanul Domnesc, Laboratorul de Restaurare si Etnografie, toate din municipiul Suceava, precum si Casa Memoriala „Nicolae Labis” din Malini, Muzeul de Istorie din Siret, Muzeul si Casa Memoriala „Ciprian Porumbescu” din Stupca, Casa Memoriala Eusebiu Camilar  din Udesti, Casa Bilca si Casa Solca.

Presedintele CJ Suceava a mai spus ca unele dintre obiectivele ce trebuie predate Consiliului Judetean au fost retrocedate fostilor proprietari exemplificând cu situatia Hanului Domnesc din Suceava. 


Intră acum și în grupul de