Intră acum și în grupul de
Wizz Air lansează, de vineri, cursa directă Suceava-Londra (Luton) după ce în 3 august a inaugurat cursele internaționale de pe aeroportul Suceava cu cursa directă Suceava-Milano (Bergamo).
Directorul Aeroportului Suceava, Ioan Măriuța, a declarat că la opt luni de la redeschiderea aeroportului după modernizare, acesta are curse zilnice spre București, iar din 3 august curse cu frecvență de două ori pe săptămână, miercurea și duminica spre Milano-Bergamo, iar din 19 august, vor fi patru curse pe săptămână spre Londra-Luton, luni, miercuri, vineri și duminică.
Vor pleca spre Londra 173 de pasageri și vor sosi pe Aeroportul din Suceava 170.
Prima cursă Wizz Air pe Aeroportul Suceava, Milano-Suceava, a fost primită, în data de 3 august, cu buciumași, dar și cu dansuri bucovinene și ucrainene ale unor grupuri folclorice din localitatea Negostina, iar pasagerii au primit din partea autorităților județene câte o sacoșă cu materiale de promovare a Bucovinei.
Intră acum și în grupul de