Un instructor auto si eleva sa accidentati in afara comunei Brodina

Un instructor auto si eleva sa au fost implicati într-un accident dupa ce au intrat pe contrasens din cauza vitezei, si s-au izbit într-un alt autovehicul. Potrivit IPJ Suceava, luni, în jurul orei 15.20, G. TRAIAN de 54 ani, din municipiul Radauti, instructor auto, posesor al permisului de conducere categoriile ,,BE,CE si DE” din anul 1976, aflându-se în timpul orelor de cursuri cu autoturismul marca ,,Daewoo Tico”, la volanul caruia se afla eleva H. MARIA de 25 ani, din comuna Brodina, se deplasau pe D.N 17/A, la km 64 + 200 metri, în afara comunei Marginea, neadaptând viteza la conditiile de drum, carosabil acoperit cu zapada, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a patruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autovehiculul marca ,,Roman” condus regulamentar de O.CORNEL de 29 ani, din comuna Marginea.

În urma impactului instructorul auto si eleva au fost accidentati.

Instructorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, dupa care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.