13 percheziții în municipiul Suceava pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în contrabanda cu țigări și alcool

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava desfăşoară, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, 13 percheziţii pe raza  municipiului Suceava, fiind vizate mai multe persoane cu preocupări infracţionale în sfera contrabandei cu ţigarete şi alcool de provenienţă extracomunitară.

perchezitii-1

Potrivit Poliției Județene Suceava, în cadrul activităţilor investigative şi de cercetare penală desfăşurate, poliţiştii au conexat mai multe dosare privind fapte de contrabandă aflate în lucru, pentru documentarea activităţii infracţionale fiind solicitate şi emise de către Judecătoria 13 autorizaţii de percheziţie, fiind vizate atât persoane fizice cât şi unităţi economice de pe raza municipiului Suceava.

”Peste 50 de poliţişti din structurile de poliţie judiciară din cadrul IPJ Suceava, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi jandarmi, desfăşoară la această oră activităţi specifice de punere în executare a mandatelor de percheziţie.

Până la această oră, din locaţiile vizate au fost deja ridicate peste 12.000 bucăţi ţigarete, aproape 300 litri alcool, sume de bani, telefoane mobile şi cartele Sim”, precizează sursa citată. (Irina Lițu)