Flutur: Camera de Comerț Româno – Germană vrea să includă Suceava în viitoarele sale proiecte. Primele proiecte țin de susținerea IMM-urilor și reabilitarea monumentelor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat după ce județul Suceava a participat la târgul Real Expo din Munchen că prezența județului a fost benefică și că deja Camera de Comerț Româno-Germană a anunțat că vrea să includă județul Suceava în proiecte pe care le derulează.

flutur-munchen

Potrivit lui Flutur, lipsa județului Suceava de la acest târg până acum se simte și că județe din vestul țării participă de mai mulți ani, iar acolo se simte dezvoltarea.

„Cea mai importantă concluzie este că dacă nu vii să-ți prezinți oferta, să știe lumea de tine, nu exiști. Am văzut județe și orașe din Ardeal, Cluj, Timișoara, Oradea care vin de cinci șase ani la acest târg, care este cel mai mare din lume în acest domeniu, și deja în aceste zone ale țării se simte în dezvoltarea acestor zone. Asta este și una dintre cauzele că aceste județe s-au dezvoltat. Va trebui să ne ținem și noi de asta. Cu durere spun că s-au pierdut câțiva ani, pentru că trebuia să fim deja aici și nu am fost”, a declarat Flutur.

El a mai spus că reprezentanții Camerei de Comerț Româno – Germană vor să includă județul Suceava în proiectele pe care le derulează și au anunțat că vor să includă județul Suceava în două proiecte care vor începe în acest an, unul de reabilitare a obiectivelor de patrimoniu și un proiect pentru sprijinirea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Astfel, în ceea ce privește reabilitarea monumentelor, proiectul vrea să pună în aplicare rețeta de succes a reabilitării bisericilor fortificate din Transilvania, iar la cel de-al doilea proiect, potrivit lui Flutur,  reprezentanții mediului de afaceri din mai multe zone din Germania au apreciat oportunitățile pe care le oferă județul Suceava în ceea ce privește forța de muncă.

„În discuțiile avute oamenii de afaceri germani, aceștia au spus că cine vrea să câștige și să se dezvolte trebuie să meargă în România către resursa umană”, a explicat Flutur care a adăugat că oamenii de afaceri consideră o oportunitate compatibilitatea cu Bucovina în ceea ce înseamnă mentalitatea și că vor să fructifice această situație.

Gheorghe Flutur a mai declarat că a avut discuții cu reprezentantul ministerului bavarez pentru economie, energie, tehnologie și mediu, Patricia Callies, iar autoritățile bavareze susțin că o delegație a  unor oameni de afaceri din Bavaria intenționează să vină în județul Suceava pentru a vedea la fața locului posibilitățile de a investi.

„Din discuțiile avute cei din landul Bavaria au apreciat în mod deosebit faptul că avem un aeroport modernizat, și au anunțat că sunt interesați de dezvoltarea de investiții la Centrul Economic Bucovina, pe un model al parcurilor industriale, în industria alimentară și în IT. În cadrul discuțiilor, reprezentanții landului Bavaria au spus că au mai fost la București și la Sibiu, în anii din urmă, iar în urma întâlnirilor din cadrul târgului și a prezentărilor făcute de noi au spus că sunt extrem de interesați să vină în județul Suceava”, spus Gheorghe Flutur.

Oamenii de afaceri germani i-au spus lui Flutur că ar fi oportună existența unei curse aeriene pe ruta Suceava – Munchen.

Președintele CJ Suceava a menționat că oamenii de afaceri din Germania au anunțat că ar fi interesați și de posibilitatea de investi și în parcul industrial din orașul Siret, având în vedere apropierea acestuia de Ucraina.