După 10 ani, Suceava are din nou lector francofon. Noul lector, Benoît Gustot, este profesor de limba franceză în Bruxelles


Intră acum și în grupul de

Benoît Gustot, profesor în Bruxelles, este noul lector francofon de la Universitatea Suceava, acesta fiind câștigătorul unui concurs organizat printr-un proiect promovat de Agenția Universitară a Francofoniei cu sprijinul guvernului Valoniei.gustot-ardeleanu-poppe-5

Profesorul universitar sucevean Sanda Maria Ardeleanu, președinte al delegației României în Adunarea Parlamentară a Francofoniei, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că după zece ani, Universitatea din Suceava are din nou lector francofon.

Ea a spus că în Suceava, prin Biroul Francez, dar și prin USV se promovează francofonia și francofilia, în Bucovina existând un grup de susținători ai francofiliei,  iar cu sprijinul ISJ Suceava și ai profesorilor de limbă franceză se organizează săptămânal acțiuni, între care vizionări de filme.

Ardeleanu a subliniat că prezența unui lector francofon, care să susțină această mișcare este benefică, iar în ultimii zece ani a făcut diverse demersuri alături de Primăria Suceava și Consiliul Județean Suceava pentru atragerea unui lector francofon, dar fără rezultate.

Ea a explicat că acest deziderat a fost reușit însă cu sprijinul Agenției universitare a francofoniei și a delegației Valonia-Bruxelles de la București.

„După zece ani de când Universitatea a avut lector de limbă franceză nu credeam că mai e posibil”, a spus profesorul universitar care a salutat această reușită prin care Benoit Gustot a devenit lector francofon la Suceava.

Responsabilul de proiecte din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est, Liliana Lupușor, a explicat că a fost realizat un proiect pentru ca la Suceava să vină un lector francofon, proiect care a început din septembrie anul trecut, iar acum USV are un lector francofon, Benoit Gustot, care a câștigat concursul.

La acest concurs au participat 12 candidați din Alegeria, Congo, Ungaria, Bulgaria și Belgia, iar Gustot a fost selectat să preia poziția de lector francofon la USV.

Contractul acestuia este de minim cinci luni, cu posibilitatea de prelungire până la un an.

Eric Poppe, delegatul guvernului Valoniei la București, a menționat că este bucuros că acest concurs a fost câștigat de un compatriot.

El a spus că a vizitat Universitatea Suceava și că este impresionat de calitatea acesteia, dar și de dinamismul catedrei de franceză din cadrul USV.

Noul lector francofon de la USV, Benoit Gustot, a declarat că speră să fie un liant între cultura română și cea francofonă.

El a spus că este impresionat de dinamismul Universității Suceava care se poziționează ca  un actor important în francofonie și că își dorește să fie alături de comunitatea francofonă  din Suceava.

Noul lector francofon Benoît Gustot, este profesor de limba franceză la Liceul Saint-Michel din Bruxelles, și are trei licențe.

Misiunea este finanțată parțial de Agenția Universitară a Francofoniei și susținută instituțional de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.(N.B.)


Intră acum și în grupul de