Administrația Națională de Meteorologie atenționează că la munte se va depune un nou strat de zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică dimineața, o nouă informare meteo privind ninsori la munte și intensificări ale vântului pentru ziua de duminică până luni dimineața la ora 9.

ceata, drum, iarna, zapada, ninsoare, trafic (6)

Potrivit ANM în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în cursul serii şi al nopţii de duminică spre luni (16/17 octombrie), precipitaţii predominant sub formă de ninsoare vor fi şi în Carpaţii Meridionali.

Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40…50 km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea.

În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpaţii Moldovei şi în estul Transilvaniei se vor semnala precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp, iar în nord-vest, centru şi est izolat 20…25 l/mp, menționează ANM.(N.B.)