Prefectul considera ca institutia sa nu este tratata cu respect de catre presedintele CJ Suceava


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat marti, ca se astepta sa primeasca „cu celeritate” raspunsuri din partea Consiliului Judetean si ca nu poate fi tratat ca un simplu petitionar, asa cum încearca presedintele CJ, Gavril Mîrza sa o faca. Prefectul a facut aceasta declaratie dupa ce presedintele Mîrza a anuntat ca va raspunde în termen de 30 de zile la cererea prefectului privind conditiile în care a fost votat bugetul judetului pentru anul 2008.

Onofrei a explicat într-o conferinta de presa ca Prefectura a declansat procedurile prealabile privind verificarea legalitatii modului în care a fost votat bugetul judetului pentru anul 2008. Acesta a aratat ca declaratia presedintelui CJ Suceava, Gavril Mîrza, prin care Consiliul Judetean va raspunde în 30 de zile Prefecturii în cazul solicitarii formulate de aceasta privind conditiile în care a fost votat bugetul judetului pentru 2008, nu corespunde sub nici o forma  prevederilor legale.

„Daca Prefectura cere anumite documente, trebuie sa-i fie furnizate cu celeritate”, a explicat Onofrei, facând referire directa la Lege. Mai mult, domnia sa a spus ca un raspuns furnizat în termen de 30 de zile este de fapt cel folosit pentru acoperirea unor functionari ineficienti. „Noi nu am facut o petitie si nu putem fi tratati ca petitionari. Sper ca situatia va fi lamurita”, a mai spus prefectul.

Presedintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, în urma cu o saptamâna, ca a primit din partea prefectului Orest Onofrei, o adresa în care acesta solicita mai multe informatii legate de modul în care a fost votat bugetul judetului. El a mai spus la acea vreme ca prefectul a cerut, printre altele, informatii legate de necesarul de fonduri pentru diverse localitati, gradul de colectare a taxelor si criteriile în baza carora consilierii judeteni au repartizat sumele de echilibrare a bugetelor locale. „Vom trimite un raspuns complet în termenul legal de 30 de zile”, a spus atunci Mîrza. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anuntat la începutul lunii februarie, ca exista unele semne de întrebare privind legalitatea aprobarii bugetului judetului Suceava pentru anul 2008, aratând ca sumele ar fi fost alocate fara respectarea criteriilor stabilite, motiv pentru care se verifica legalitatea adoptarii acestui buget.


Intră acum și în grupul de