Handbal, Liga Nationala : Fara doi titulari, CS Universitatea merge la Tg. Jiu sa castige


Intră acum și în grupul de

Handbalistii lui Petru Ghervan vor sustine duminica un nou meci în cadrul Ligii Nationale. În etapa a XVIII-a, sucevenii vor evolua la Tg. Jiu, în compania echipei Energia Lignitul Pandurii, ocupanta locului 11 în clasament.

Delegatia suceveana a plecat spre Gorj înca de ieri dimineata, întâlnirea de duminica fiind una extrem de importanta. Gazdele lupta pentru evitarea retrogradarii, pozitia pe care o ocupa în acest moment fiind una care îi duce în esalonul inferior. De partea cealalta, studentii sunt motivati dupa victoria de acasa împotriva Minaurului si spera sa obtina un rezultat pozitiv care sa le pastreze sansele de îndeplinire a obiectivului propus pentru acest sezon.

Daca în turul campionatului au schiopatat serios, în retur gorjenii au avut evolutii mult mai bune, ei recuperând câteva puncte importante în încercarea de a evita retrogradarea.

Sucevenii nu au reusit sa câstige niciun punct pe teren strain în 2008, ei pierzând disputele cu Dinamo Baumit si Steaua MFA Bucuresti. În replica, echipa Pandurii Tg. Jiu a câstigat acasa cu HC Odorhei si Romvag Caracal, iar în deplasare a cedat, la limita, pe terenul Stiintei Bacau si UCM-ului din Resita.

În meciul tur, CS Universitatea a câstigat la un pas întâlnirea cu gruparea gorjeana. În etapa a V-a, disputata în toamna, sucevenii au învins cu 33-27 (18-13 la pauza).

Petru Ghervan se confrunta cu serioase probleme de lot înaintea meciului cu echipa din Tg. Jiu, doi dintre jucatorii de baza ai echipei, Tcaciuc si Chirut, nefacând deplasarea pentru întâlnirea de mâine. „Din pacate avem probleme medicale cu doi jucatori importanti din cadrul echipei, dar chiar si asa cred ca avem sanse egale de câstig. Este momentul ca jucatorii care au evoluat mai putin sa-si demonstreze adevarata valoare. Adversarii nostri sunt într-o evidenta crestere de forma. Este o formatie în mare foame de puncte. Ei au un buget foarte mare si nu vor renunta la lupta pentru evitarea retrogradarii. În aceste conditii, va trebui sa ne mobilizam exemplar si sa jucam foarte bine pentru a scoate un rezultat bun”, a precizat Ghervan.

Mihai Chira, purtatorul de cuvânt al universitarilor, crede ca echipa suceveana va câstiga meciul de duminica si va mai urca în clasament. „Cred ca dupa meciul de la Tg. Jiu, CS Universitatea Suceava va începe o cursa de accedere în topul primelor 5 echipe ale tarii. Ne-ar bucura sa putem oferi suporterilor si sponsorilor bucuria de a juca într-o cupa europeana la finele acestui campionat”, a declarat oficialul studentilor.

Sucevenii au înnoptat aseara la Ploiesti, urmând ca azi dupa amiaza sa efectueze antrenamentul oficial.

Partida dintre CS Universitatea si Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu se va juca duminica, de la ora 11, si va fi arbitrata de brigada internationala Pavel-State.

Etapa a XVIII-a

 

HCM Constanta – HC Odorhei

CSM D&C Oradea – Stiinta Bacau

Uztel Ploiesti – Romvag Caracal

CSM Medgidia – UCM Resita

Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu –  CS Universitatea Suceava

HC Minaur Baia Mare – Dinamo Baumit Bucuresti

Steaua MFA Bucuresti – Poli Izometal Timisoara

Clasament

 

1. Steaua MFA Bucuresti 17 14 1 2 563-468 29p

2. HCM Constanta 17 11 3 3 488-423 25p

3. Stiinta Bacau 17 10 4 3 520-497 24p

4. UCM Resita 17 11 0 6 521-492 21p*

5. CSM Medgidia 17 9 2 6 489-477 20p

6. HC Odorhei 17 9 2 6 467-472 20p

7. CS Universitatea Suceava 17 8 3 6 500-469 19p

8. Minaur Baia Mare 17 8 3 6 490-481 19p

9. Dinamo Baumit Bucuresti 17 8 0 9 475-477 16p

10. Poli Izometal Timisoara 17 7 0 10 408-414 14p

11. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 17 7 0 10 451-462 14p

12. CSM D&C Oradea 17 5 2 10 464-491 12p

13. Uztel Ploiesti 17 2 0 15 414-507 4p

14. Romvag Caracal 17 0 0 17 39-515 0p

* Echipa penalizata cu 1 punct (cerinte vârsta)

   
 


Intră acum și în grupul de