Polițiștii suceveni au aplicat amenzi administratorilor de drumuri pentru deficiențele de intervenție la deszăpezire

Polițiștii suceveni care au acționat duminică pe traseele de drumuri naționale și județene din județul Suceava au aplicat amenzi administratorilor de drumuri pentru modul în care s-a intervenit în urma fenomenelor meteo.

control-trafic-radauti

Potrivit Poliției Județene Suceava, în acest week-end 250 de poliţişti rutieri şi cu atribuţii pe linie rutieră au fost mobilizaţi pentru a desfăşura acţiuni de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere, dar şi pentru monitorizarea şi fluidizarea traficului.

Având în vedere condiţiile meteo, acţiunea a fost structurată pe două paliere : în zilele de vineri şi sâmbătă s-a acţionat cu toate aparatele radar  în zona Vicov, Rădăuţi, Fălticeni, iar în ziua de duminică poliţiştii au acţionat pentru fluidizarea traficului în condiţiile căderilor de precipitaţii sub formă de zăpadă.

De asemenea, poliţiştii au desfăşurat acţiuni pentru facilitarea accesului şi intervenţiei utilajelor de deszăpezire.mestecanis-foto

În zilele de vineri şi sâmbătă, s-a acţionat inclusiv cu aparatul radar laser TrueCam, iar în intervalul orar 19.00 – 03.00, poliţiştii au făcut verificări pentru identificarea şoferilor băuţi, iar în cadrul acţiunii au fost constatate 10 infracţiuni, toate la regimul rutier.De asemenea, au fost aplicate 225 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 100.000 lei. Dintre acestea, 106 au fost aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză. Au fost reţinute 10  permise de conducere reţinute şi retrase 5  certificate de înmatriculare.

 

De asemenea în cursul zilei de duminică, în urma activităţilor de monitorizare a traficului şi a unor deficienţe constatate, poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale administratorilor unor segmente de drum, în valoare totală de 7.875 lei.

Sancțiunile au fost pentru deficiențele de pe drumul județean din comuna Mușenița, pentru cele constatate pe DN 17 A între Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc și pe DN 2 de la Bălcăuți spre Siret.(N.B.)

 

loading...