Fotbal : Dayro Moreno: „Trebuie sa ne gandim numai la victorii”


Intră acum și în grupul de

Prezent la conferinta de presa saptamânala organizata de Steaua, Dayro Moreno s-a declarat extrem de încântat de reusita lui din meciul cu CFR Cluj. Noua „perla” din Ghencea, pentru care Gigi Becali a scos din buzunar nu mai putin de doua milioane de euro, doreste sa îsi continue forma buna din partida cu liderul Ligii I.

„A fost un meci de un nivel foarte ridicat, cu un ritm bun. Cred ca acest joc a fost de nivelul Ligii Campionilor. Imediat dupa meci, am vorbit la telefon cu sotia. Sunt foarte mândru de reusita mea. Publicul din Ghencea este extraordinar si sper sa marchez multe goluri în viitor. Dupa meci am mers acasa si m-am odihnit. Cred ca asa trebuie sa faca orice fotbalist profesionist”, a declarat Dayro Moreno.

Columbianul a mai tinut sa precizeze ca va face tot posibilul pentru a învata limba româna cât mai repede cu putinta, recunoscând ca este ajutat în acest sens de colegul si conationalul lui, portarul Robinson Zapata. În ceea ce priveste viitorul, Moreno se declara încrezator. „Nu stiu prea multe despre Pandurii, urmatoarea echipa pe care o întâlnim, stiu doar ca trebuie sa câstigam. Trebuie sa ne gândim mereu la victorii”, a conchis sud-americanul.

Celalalt jucator strain aplaudat la scena deschisa dupa partida cu CFR Cluj, Andres Mendoza, si-a declarat intentiile clare cu Steaua: participarea cu orice pret în Liga Campionilor. „CFR Cluj este o echipa care joaca un fotbal foarte bun. Nu îi vad neaparat ca favoriti la titlu. Pe mine ma intereseaza Steaua si nimic altceva. Vreau sa câstig campionatul cu Steaua sau cel putin sa ne clasam pe locul doi. Mai e mult pâna la meciul cu Dinamo, trebuie sa ne concentram la celelalte partide pe care le mai avem pâna atunci. Noi trebuie sa avem o atitudine de învingatori în toate meciurile si sa ne dorim tot timpul victoria”, a spus Mendoza.

Autor a trei pase de gol în derby-ul de duminica, peruanul a mai tinut sa precizeze ca seria centrarilor de gratie va continua si în partidele ce vor urma: „Toti jucatorii am facut un joc foarte bun. Nu e important sa joace bine un singur jucator, important e sa joace toata echipa. Pentru mine e important sa joc în fiecare meci foarte bine. Toate cornerele sunt periculoase daca executam foarte bine. Steaua are jucatori înalti si avem sanse sa marcam în urma cornerelor”.

Prezent si el la întâlnirea de marti cu presa, Florin Lovin s-a declarat extrem de multumit de faptul ca a fost printre putinii jucatori români ai partidei de duminica – Steaua a avut cinci, iar CFR-ul unul singur. „M-am simtit putin privilegiat ca am facut parte dintre cei sase români care au evoluat în derby-ul Steaua-CFR Cluj. Strainii au venit cu un plus de viteza. Toata lumea se mira cum de a venit Mendoza la Steaua, la ce valoare are. El spera sa fie o relansare a carierei sale”.

În ceea ce priveste soarta titlului, ex-bacauanul a tinut sa precizeze: „Va fi o lupta în trei, CFR, Rapid si Steaua. Rapidul nu se afla în cea mai buna forma, dar cu siguranta va dovedi pâna la final ca e o echipa puternica”.


Intră acum și în grupul de