Doi bărbați din Bunești care au bătut crunt un consătean, introduși în arest după ce au fost reținuți de poliție

Doi bărbați din Bunești care în după amiaza de 13 noiembrie au bătut un consătean care are nevoie de 35 de zile de îngrijiri medicale au fost reținuți, luni după amiaza de polițiști.

Potrivit Poliției Județene Suceava, în data de 13 noiembrie, polițiștii au fost sesizați prin 112, de  un bărbat de 31 de ani, din comuna Bunești că a fost bătut de doi bărbați în fața locuinței sale.

puscarie

În urma verificărilor s-a stabilit că, în timp ce se afla pe drumul din fața locuinței sale,  între victimă şi doi bărbaţi de 23 de ani și de 51 de ani, ambii localnici, a izbucnit un conflict spontan pe fondul unor discuții în contradictoriu, în urma căruia cei din urmă l-au lovit în zona capului și a toracelui.

În continuarea cercetărilor privind agresiunea celor doi, luni s-a completat materialul probator, stabilindu-se că victima necesită 34-35 zile îngrijiri medicale conform examinării medico-legale.

Astfel poliţiştii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore față de cei doi suspecți, aceștia fiind introduși în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentați Judecătoriei Fălticeni cu propunerea unei măsuri privative de libertate.

Poliţia Suceava menționează că a atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi că va da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii,  astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.

„Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate”, susține Poliția Suceava. (N.B.)

loading...