Un bărbat din Horodnic de Jos a bătut în ușa locuinței șefului de post. Când polițistul a deschis a fost lovit. Acum agresorul e reținut împreună cu fiii săi


Intră acum și în grupul de

Șeful Postului de Poliție Horodnic de Jos, a sesizat sâmbătă seara la ora 20.47 că în timp ce se afla la locuința de serviciu, a fost agresat de un bărbat de 49 ani din localitate și de cei doi fii ai acestuia.

politia-horodnic-de-jos

Poliția amintește că agresorul este cunoscut pe raza comunei ca o persoană violentă, fiind cercetat de către poliţist într-un dosar penal de lovire și având în lucru la postul de poliție un alt dosar penal.

Astfel, sâmbătă în jurul orelor 20.40,  bărbatul de 49 de ani, împreună cu fiii săi, s-au deplasat la locuința de serviciu a agentului de poliție, după ce în prealabil primul dintre aceștia îl amenințase telefonic.

După ce au ajuns la locuința șefului de post, toți au pătruns în curte fără drept.

Bărbatul de 49 de ani a bătut la ușă, iar în momentul în care polițistul a ieșit să vadă ce se întâmplă, a fost lovit.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, s-a dispus prin ordonanță  reținerea suspecților pentru o perioadă de 24 de ore,  fiind introduși în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentați Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă.(N.B.)


Intră acum și în grupul de