PSD Suceava solicita prefectului Onofrei convocarea partidelor pentru stabilirea colegiilor electorale


Intră acum și în grupul de

În vederea stabilirii colegiilor electorale din judet, presedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a cerut prefectului de Suceava, Orest Onofrei, sa organizeze o întâlnire cu toate organizatiile judetene ale partidelor politice. Gavril Mîrza a precizat ca atributul stabilirii colegiilor electorale îi revine Guvernului, de aceea îi solicita prefectului Orest Onofrei sa invite organizatiile judetene ale partidelor sa discute despre modul în care se vor contura colegiile electorale.

Acesta a mentionat ca „cele zece colegii uninominale pentru deputati si cele patru pentru senatori trebuie stabilite si vor trebui facute publice, ca populatia sa stie care sunt limitele acestor colegii”, si a mai adaugat ca liderii organizatiilor judetene ale partidelor vor putea aduce propuneri pentru realizarea unor colegii electorale echilibrate.

Pe de alta parte, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca, în mod normal, delimitarea colegiilor electorale uninominale este stabilita prin Legea alegerilor care înca nu a fost promulgata. Acesta a afirmat ca, daca partidele doresc ca el, ca persoana neangajata politic, sa medieze o astfel de discutie, nu are nimic împotriva, dar „decizia este a Guvernului”.

Presedintele PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat vineri, ca toate organizatiile judetene ale partidelor trebuie sa se întruneasca „cât de curând” pentru a stabili principiile de delimitare a colegiilor electorale, astfel încât acestea sa nu se faca „din birou”.

Gheorghe Flutur a spus ca discutiile privind delimitarea colegiilor electorale trebuie sa aiba loc în judete, iar discutiile între reprezentantii tuturor partidelor politice trebuie sa fie transparente în acest domeniu.


Intră acum și în grupul de