Administratori de benzinarii amendati de Politie pentru lipsa paznicilor


Intră acum și în grupul de

Un numar de 19 administratori de benzinarii din judetul Suceava au fost sanctionati, în urma unei actiuni organizate de IPJ Suceava, pe linia pazei si protectiei bunurilor si valorilor la statiile de comercializare a produselor petroliere. Potrivit IPJ Suceava, au fost aplicate 23 sanctiuni contraventionale în valoare totala de 9.080 lei.

„În urma verificarilor efectuate la o statie peco din Suceava, s-a constatat ca aceasta nu este asigurata cu paza sau sisteme de alarmare împotriva efractiei, conform prevederilor legale, motiv pentru care administratorul societatii, A. Vasile, a fost sanctionat contraventional”, a exemplificat IPJ Suceava.

În cadrul controalelor efectuate la obiectivele mentionate, au fost întocmite procese verbale de control, în care au fost trasate sarcini si termene de remediere a deficientelor constatate.


Intră acum și în grupul de