Copilas de doi ani – oparit cu o oala de apa clocotita


Intră acum și în grupul de

Câteva clipe de neatentie si un copilas de doar doi ani din Volovat a ajuns de urgenta la Spitalul Judetean “Sf. Ioan cel Nou”. Micutul a rasturnat o oala cu apa clocotita folosita de mama la curatenia prin casa. Acesta se afla acum sub stricta supraveghere a medicilor, deoarece arsurile sunt foarte periculoase pentru cei mici.

În timp ce mama copilului facea curatenie prin gospodarie, având grija si de copilas, iar tatal era plecat la munca, baietelul a reusit sa rastoarne o oala cu apa tocmai data deoparte de pe foc. Urletele de durere au speriat-o pe mama, care de urgenta a sunat la 112.

 
Liviu Cîrlan, seful Unitatii de Primire a Urgentelor din cadrul Spitalului Judetean Suceava a precizat ca la unitate s-a prezentat un copil, ca urmare a unui accident survenit în urma unei arsuri cu lichid fierbinte. “Prezenta arsuri de gradul 1 pe 30-40% din suprafata corpului, dar starea generala era buna”, a precizat acesta. 

Florin Filip, seful sectiei chirurgie infantila, a mentionat ca cel mai probabil este vorba de un accident casnic cu arsuri pe o suprafata importanta a corpului, si este unul dintre multele accidente pe care le întâlnim în aceasta perioada, datorita nesupravegherii chiar si pentru moment din partea parintilor. Transportat imediat la spital, micutul a primit ajutor specializat de urgenta, ceea ce reprezinta o mare sansa pentru cei mici, arsurile survenite în primii ani ai vietii fiind deosebit de periculoase. “În general, arsurile care depasesc 10% din suprafata corpului reprezinta o problema de tratament. Pentru un copil cu vârsta mica, gravitatea este mult mai mare, pentru ca oricând pot interveni complicatii”.

 

Dupa ce cazul a ajuns la urechile Directiei pentru Protectia Copilului Suceava, parintii micutului trebuie sa se astepte sa raspunda si în fata asistentilor sociali. “Directia va demara o ancheta în acest sens, pentru a vedea daca parintii se fac vinovati de neglijenta si, în functie de rezultate, vom evalua daca se impune institutionalizarea copilului sau doar monitorizarea evenimentului nedorit”, a declarat Veronica Maciuca, seful serviciului urgenta DGASPC Suceava. În cazul în care parintii nu vor reusi sa convinga asistentii ca a fost doar un accident singular, micutul va fi preluat de Directie chiar din spital.


Intră acum și în grupul de