Patru primari din judet habar nu au ca in comunele lor exista rezervatii naturale


Intră acum și în grupul de

În cadrul unei actiuni de control la rezervatiile naturale din judet, comisarii suceveni de mediu au aflat ca doua situri nu au administratori de drept, primarii comunelor pe teritoriul carora se afla acestea, nestiind ca au rezervatii, desi exista hotarâri de guvern care precizeaza acest lucru. Seful Comisariatului Judetean al Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, a declarat luni, în cadrul unei conferinte de presa, ca actiunea de control a vizat siturile de importanta comunitara europeana ( ca parte integranta a retelei ecologice europene Natura 2000), fiind desfasurata în colaborare cu consilieri ai A.P.M. Suceava – compartimentul Biodiversitate.

„Verificarile s-au efectuat la toate siturile Natura 2000 din judetul Suceava, în vederea evitarii declansarii de catre Comisia Europeana a procedurii de infrigement pe acest domeniu”, a spus Constantin Harasim. Cele 11 situri verificate au fost Bistrita Aurie; Fânetele seculare Ponoare; Fânetele seculare Frumoasa; Fagetul Dragomirna; Gaina-Lucina; Padurea Zamostea- Lunca; Pietrosul Brostenilor – Cheile Zugrenilor; Rarau – Giumalau; Tinovul de la Românesti; Tinovul Mare Poiana Stampei; Tinovul Saru Dornei.

Constantin Harasim a mai precizat ca suprafata totala a siturilor de importanta comunitara de pe teritoriul judetului Suceava este de 5.198 ha, acestea suprapunându-se în mare parte peste arii naturale protejate  declarate anterior. „Exista si doua exceptii: „Bistrita Aurie” -localizat în lungul râului Bistrita Aurie, pe teritoriul administrativ al comunelor Cârlibaba, Ciocanesti si Iacobeni si „Tinovul de la Românesti” – din comuna Cosna- acestea nefiind în trecut declarate ca arii naturale protejate, dar acum exista hotarâri de guvern în acest sens, dar despre care primarii spun ca nu au stiut. Acesta este si motivul pentru care, cu ocazia controalelor, s-a constatat ca la nivelul administratiilor publice locale din comunele Cârlibaba, Ciocanesti, Iacobeni, respectiv Cosna nu se stia despre existenta acestora”, a mai afirmat seful Garzii de Mediu Suceava.

În timpul controalelor efectuate de comisarii suceveni de mediu s-au impus o serie de masuri de remediere a deficintelor constatate. Astfel, pentru Fânetele seculare Frumoasa, Tinovul Gaina – Lucina s-a solicitat confectionarea si montarea sau refacerea panourilor informative si de avertizare, pentru Tinovul Saru Dornei s-a cerut interzicerea recoltarii de fructe de padure si a distrugerii vegetatiei subarbustice. „Refacerea, pe portiunile unde este deteriorat, a podetului de vizitare din lemn situat în interiorul rezervatiei Tinovul Mare Poiana Stampei. Pentru Fânetele seculare Ponoare s-a solicitat luarea masurii de reconditionare a casei laborator, iar pentru Fagetul Dragomirna s-a cerut interzicerea pasunatului”, a mai mentionat Constantin Harasim, adaugând ca o masura generala impusa administratiilor publice locale pe teritoriul carora se afla siturile, este încadrarea siturilor de importanta comunitara în planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Seful Garzii de Mediu Suceava a spus ca s-au întâlnit si  câteva situatii deosebite, astfel, în cazul sitului Padurea Zamostea – Lunca, în suprafata de 135 ha, prin continuarea lucrarilor la acumularea Vârfu Câmpului de pe râul Siret, exista riscul disparitiei – prin inundare – a acestuia. „Situl Tinovul de la Românesti în suprafata de 20 ha nu prezinta structura de administrare, fiind în parte fond forestier de stat în administrarea R.N.P. – D.S. Suceava – O.S. Dorna Candrenilor, respectiv în proprietatea unor persoane fizice puse în posesie conform Legii nr. 1/2000. De asemenea, pentru o parte din suprafata constitutiva a sitului exista procese pe rol,  în vederea punerii ulterioare în posesie catre peroane fizice. Primariei comunei Cosna i s-a impus încadrarea sitului de importanta comunitara „Tinovul de la Românesti” în planurile de amenajare a teritoriului si de urbanism, cu toate consecintele ce decurg de aici. Pentru situl Bistrita Aurie, în suprafata 375 ha – constituit pentru protejarea speciei de salmonide Hucho hucho (lostrita) – localizat în lungul râului Bistrita Aurie – se vor face demersurile în vederea clarificarii responsabilitatii administrarii acestuia , factorii implicati fiind Directia Apelor „Siret” Bacau – S.G.A. Suceava, A.J.V.P.S. Suceava, administratiile publice locale ale comunelor Cârlibaba, Ciocanesti si Iacobeni”, a mai declarat Constantin Harasim.

În concluzie, acesta a spus ca, la modul general, siturile de importanta comunitara de pe teritoriul judetului Suceava prezinta o stare corespunzatoare de protectie si conservare a habitatelor pentru care au fost declarate, influenta antropica în interiorul acestora nefiind prezenta, sau fiind prezenta, dar cu consecinte minime. 


Intră acum și în grupul de