Intră acum și în grupul de
Faptul ca promovabilitatea de 98 la suta la examenul de bacalaureat a plasat judetul Suceava în topul clasamentului în tara, a dat nastere la o serie de comentarii. Seful ISJ Suceava, prof. Petru Carcalete, a declarat marti, în cadrul unei conferinte de presa, ca la Suceava se face o selectie riguroasa a elevilor, astfel ca reusesc sa termine liceul doar cei mai buni. „Din analiza facuta la nivelul judetului, se constata ca din cei care urmeaza liceul pe ruta progresiva, numai 63% termina liceul. Prin urmare, în cei 4-5 ani cât dureaza liceul, exista o selectie a acestor elevi si atunci e foarte clar ca cei care termina liceul au un nivel de pregatire extrem de ridicat”, a afirmat Petru Carcalete.
Acesta considera ca procentul de promovare de la Suceava se încadreaza “în limitele normalului”, judetul aflându-se ani la rândul printre primele clasate, ideea fiind aceea ca la Suceava „se face carte”. Mai trebuie precizat ca în fiecare an, comisii din cadrul MEdCT au verificat prin sondaj corectitudinea cu care au fost notate lucrarile, nefiind constatate nereguli.
Petru Carcalete a mai adaugat ca anul acesta, se constata „o usoara deplasare spre note mai mari”. Explicatia data de acesta este aceea ca : ”La noi în judet exista licee vocationale, unde studiaza si elevi din alte judete si unde exista o selectie extrem de severa din clasa a IX-a, ma refer la liceul militar, silvic, de arta, sportiv. Acesti elevi obtin rezultate deosebite si de aceea are loc aceasta deplasare spre note mai mari. În afara de liceele vocationale, avem si alte licee foarte bune, unde, în clasa a IX-a, ultima medie de intrare e aproape de 9”.
Inspectorul general al ISJ Suceava e de parere ca “trebuie schimbat ceva în metodologia de desfasurare a bacalaureatului”, întrucât “rezultatele pot fi influentate de aceasta”, dar nu poate spune în ce mod.
Intră acum și în grupul de