Un egiptean si doi iordanieni au dosar penal pentru ca au pus pe piata „Otet de Bistrita” contrafacut


Intră acum și în grupul de

La propunerea IPJ Suceava s-a dispus începerea urmaririi penale fata de un egiptean si doi iordanieni, care au pus pe piata „Otet de Bistrita” contrafacut. Potrivit IPJ Suceava, F. Mohamed, în vârsta de 39 ani din Egipt, posesor al unui permis de sedere temporara, asociat si administrator la o societate comerciala din Suceava, este cercetat penal pentru savârsirea infractiunilor de punere în circulatie fara drept a unui produs purtând o marca identica sau similara cu o marca înregistrata si concurenta neloiala. Acesta, în calitate de administrator, a pus în circulatie cantitatea de 448 litri otet contrafacut sub marca „Otet de Bistrita” si a utilizat marca contrar practicilor loiale.  

Pentru aceleasi infractiuni este cercetat si M. Masoud, în vârsta de 64 ani din Iordania, cu resedinta în Suceava, asociat si administrator, cantitatea de otet contrafacut fiind de 820 litri, dar si K. Ahmad, în vârsta de 32 ani, din Iordania, cu domiciliul stabil în Suceava, si el administrator, cantitatea de otet contrafacut fiind de 150 litri. 


Intră acum și în grupul de