Jandarmii montani au intervenit în week-end pentru acordarea primului ajutor unor turişti accidentaţi pe pârtiile de schi din Vatra Dornei şi Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Jandarmii montani suceveni au intervenit, sâmbătă şi duminică, pentru acordarea primului ajutor unor turişti din judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi, care s-au accidentat pe pârtiile de schi din Vatra Dornei şi Gura Humorului.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, jandarmii montani care asigurau măsurile de ordine pe pârtiile de schi „Parc” din municipiul Vatra Dornei şi ,,Şoimul” din municipiul Gura Humorului au intervenit, sâmbătă, pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane accidentate.

Jandarmii montani au acordat primul ajutor unei ieşence în vârstă de 37 de ani ce a suferit o entorsă la piciorul drept şi unui bărbat de 40 de ani, din judeţul Galaţi, care a fost diagnosticat cu plagă tăiată la piciorul drept.

Totodată,  jandarmii montani au intervenit, duminică, împreună cu lucrători ai formaţiunilor Salvamont, pentru acordarea primului ajutor altor două persoane accidentate pe pârtia de schi ,,Şoimul” din municipiul Gura Humorului, respectiv unei tinere de 23 de ani, din judeţul Vaslui, diagnosticată cu entorsă la genunchiul drept şi unui bărbat de 42 de ani, din judeţul Iaşi, care a suferit o fractură de claviculă.

Sursa citată precizează că în toate cele patru cazuri  persoanele accidentate au fost transportate la baza pârtiei, de unde au fost preluate de echipaje ale Ambulanţei.

“Odată cu sosirea turiştilor în Vatra Dornei, Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Frasin, Suceviţa şi Gura Humorului, posturile de jandarmi montane din aceste localităţi au intensificat acţiunile pe traseele turistice, pe pârtiile de schi  şi în zonele unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătite să intervină în situaţii de urgenţă, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale. Jandarmii montani acţionează zilnic pentru menţinerea unui climat de linişte, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, îndrumarea şi informarea turiştilor aflaţi pe traseele montane, precum şi salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în dificultate”, se arată în comunicatul de presă.

Jandarmeria Montană face câteva recomandări populaţiei pentru evitarea situaţiilor nedorite cauzate de căderile de zăpadă şi a temperaturilor scăzute.

Astfel, se recomandă cetăţenilor să se informeze asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, condiţiilor climaterice locale, precum şi starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu, să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;

să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac şi trusă de prim ajutor, sac de dormit.

De asemenea, se recomandă să se folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar persoanele amatoare de schi să folosească un echipament adecvat şi să aleagă pârtia de schi în funcţie de nivelul de pregătire;

Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice, să echipeze autoturismele pentru iarnă şi să aibă carburant suficient pentru a rămâne cu motorul pornit, în situaţii de înzăpezire, să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane (apelând numărul unic de urgenţă 112), specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.

(Liliana Bujdei)

 

 


Intră acum și în grupul de