Hanescu si Carstea eliminati la Miami


Intră acum și în grupul de

Zi nefasta pentru tenisul românesc. Doi din cei trei reprezentati ai tarii noastre la turneul de la Miami au fost nevoiti sa îsi ia ramas bun de la Statele Unite, dupa ce au fost eliminati fara a câstiga macar vreun set.

Plecat din postura de singur reprezentat al României la turneul masculin, Victor Hanescu a fost învins de Viktor Troicki, scor 4-6, 1-6, într-un meci din mansa inaugurala a competitiei americane. Venit din calificari, sârbul a fructificat 5 din cele 15 mingi de care a benificiat, adjudecându-si partida dupa doar 68 de minute.

Beneficiara a unui wild-card din partea organizatorilor, Sorana Cârsta a piedut fara drept de apel primul set în fata Luciei Safarova, scor 6-1. Al doilea act a fost ceva mai echilibrat, dar a avut aceeasi câstigatoare, în persoana tenismenei din Cehia, scor 7-5, astfel încât Sorana a trebuit sa se declare învinsa.

Singura reprezentata a tarii noastre la turneul din Miami este Edina Gallovits. Nici pentru ea nu se anunta însa un sejur prea lung în Florida, românca urmând a da piept în turul doi cu Serena Williams, nimeni alta decât detinatoarea trofeului.


Intră acum și în grupul de