Jandarmii suceveni si-au sarbatorit veteranii


Intră acum și în grupul de

Jandarmii suceveni nu au uitat de veteranii unitatii astfel ca, sâmbata, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Suceava s-a desfasurat Ziua Veteranilor Unitatii, activitate la care au fost invitati sa participe veterani de razboi jandarmi si cadre în rezerva ale institutiei.

Potrivit purtatorului e cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Suceava, locotenent Bogdan Cornaci, participantii au primit din partea conducerii inspectoratului diplome de onoare si le-au fost prezentate materiale video privind istoricul Jandarmeriei Suceava si misiunile institutiei.

Acesta a mai precizat ca manifestarea s-a încheiat cu o masa festiva, ocazie cu care invitatii au depanat amintiri din viata militara. Printre acestia se numara si doi fosti combatanti pe câmpurile de lupta ale celui de-al doilea razboi mondial, iar pentru ei întâlnirea a avut o puternica încarcatura emotionala, de dulci trairi nostalgice si de omagiere a evenimentelor de pe front. 


Intră acum și în grupul de