Tânăr din Vicovu de Sus, reținut după ce a fost prins la volan băut și fără permis de conducere

Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus au oprit, joi, pentru control pe strada 1 Decembrie din orașul Vicovu de Sus, autoturismul condus de un bărbat, de 29 de ani,localnic.

El a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată după verificareaîn baza de date s-a constatat că are permisul de conducere reţinut din data de 24.09.2015.

Ulterior celui în cauză i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-a dispus luarea măsurii reţinerii faţă de acesta pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea luării unei măsuri preventive.

FOTO: satmareanul.net

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau al altor substanţe”.

Totodată şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1000 de lei întrucât autoturismul avea poliţa de asigurare obligatorie expirată, fiindu-i reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului.