Doi medici și spitalul Bethesda din Suceava, trimiși în judecată pentru ucidere din culpă în cazul morții unei paciente


Intră acum și în grupul de

Doi medici și spitalul Bethesda din Suceava, trimiși în judecată de Parchetul Judecătoriei Suceava pentru ucidere din culpă în cazul unei paciente care a murit în anul 2010 după o intervenție chirurgicală.

Astfel, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii au  dispus trimiterea în judecată a lui Dinu Bolohan, Ruslan Gorgeag și SC BETHESDA SRL SUCEAVA, prin reprezentant legal Ștefan Pușcașu pentru ucidere din culpă.

Sursa citată arată în că data de 09 august 2010, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale, au fost sesizate cu privire la faptul că la data de 7 august 2010, la Spitalul Judeţean Suceava, a decedat o femeie, P.M.G., în urma unor complicaţii respiratorii survenite după o intervenţie chirurgicală.

Cauza a avut caracter complex, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi a stabilirii persoanelor responsabile fiind necesare concluziile Colegiului Medicilor, efectuarea a două expertize medico – legale de către Institutul de Medicină Legală Iaşi şi avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, Bucureşti.

Anchetatorii arată că medicul Dinu Bolohan,  în perioada 04.08-07.08.2010, în calitate de medic ginecolog operator principal, în cadrul Spitalului Bethesda din Suceava, împreună cu medicul anestezist Ruslan Gorceag din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul numitei P.M.G. la data de 07.08.2010.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă fără a prevedea rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpatului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă, mai arată procurorii.

Medicul anestezist Ruslan Gorgeac este acuzat că în aceeași perioadă, în calitate de medic anestezist, în cadrul Spitalului Bethesda din Suceava, împreună cu medicul ginecolog operator principal Bolohan Dinu din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul pacientei.

S.C. BETHESDA S.R.L. SUCEAVA, este acuzată că acţiunile şi omisiunile culpabile ale medicului ginecolog operator principal Bolohan Dinu şi medicului anestezist Gorceag Ruslan din cadrul Spitalului Bethesda din  Suceava, au fost săvârşite în realizarea obiectului de activitate a Spitalului Bethesda.

Legătura de cauzalitate între faptele imprudente şi iresponsabile ale inculpaţilor, săvârşite în realizarea obiectului de activitate a spitalului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă, mai arată procurorii.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Suceava.(N.B.)


Intră acum și în grupul de