Dontu nu vrea ca Bazarul sa se transforme in supermarket


Intră acum și în grupul de

Consilierul local, Ovidiu Dontu, a anuntat vineri, ca se va opune cu vehementa transformarii Bazarului Suceava într-un supermarket, asa cum, considera el, ca se urmareste în perioada urmatoare. Dontu a avut o întâlnire cu o parte dintre comerciantii din Bazar, în urma careia au rezultat o serie întreaga de nemultumiri, în special legate de modul în care s-a încercat reamenajarea locului. „Una dintre principalele nemultumiri ale celor prezenti la discutii a fost lipsa de informare asupra chioscurilor care vor disparea si ca noua constructie de tip hala, cu o înaltime de 8 metri si fundatii uriase de beton, destinata a acoperi tarabe de maxim 2,5 metri, este megalomanica. De asemenea, curentul si frigul din zona construita au ajuns, dupa spusele acestora, sa faca victime umane printre comercianti. Constructia, în valoare de 87 de miliarde de lei, este perceputa ca o încercare a actualului primar de a desfiinta Bazarul, prin crearea unei structuri inutile pentru actuala activitate, dar capabila sa fie transformata în perioada urmatoare într-un  supermarket”, sustine candidatul PSD Suceava.  

Dontu spune ca nu doreste desfiintarea Bazarului si ca acest lucru este doar dorinta clientelei „portocalii”, în conditiile în care 50 % dintre actualii comercianti nu-si vor mai gasi loc pentru desfasurarea activitatii, dupa ce se finalizeaza investitia.


Intră acum și în grupul de