Un autotren s-a rasturnat peste o conducta de gaz din Radauti


Intră acum și în grupul de

O conducta de gaz din municipiul Radauti a fost avariata dupa ce un remorca unui camion a cazut peste aceasta. Potrivit IPJ Suceava, luni, la ora 17.38, pe strada ,,Calea Bucovinei” din municipiul Radauti, înainte de trecerea peste podul spre orasul Milisauti, L. VASILE, în vârsta de 53 ani din orasul Milisauti, posesor al permisului de conducere categoriile „BE si CE”, în timp ce conducea autoutilitara marca „Volvo” cu remorca, într-o curba usoara la dreapta nu a adaptat viteza la un carosabil umed, a actionat sistemul de frânare, autoutilitara a intrat în derapaj, iar remorca s-a rasturnat în santul din partea dreapta a drumului în sensul de deplasare.

În cadere, remorca a lovit si fisurat o teava care alimenta cu gaze naturale o firma din Radauti, însa au intervenit prompt echipaje ale formatiunii rutiere, I.S.U. si Nord Gaz – Radauti, care au remediat defectiunea.
Circulatia rutiera a fost blocata pentru 20 de minute pe relatia Radauti – Suceava pe un singur sens. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Potrivit ISU Suceava, Detasamentul de pompieri Radauti a intervenit cu o autospeciala, împreuna cu echipa E-On Gaz, pentru izolarea, balizarea, protejarea si întreruperea alimentarii unei conducte de gaz.

Datorita pierderilor de gaz, exista pericolul de explozie si incendiere a mai multor gospodarii din zona, prin actiunea echipelor sosite la fata locului s-a evitat producerea unor evenimente cu consecinte grave.

Actiunea s-a încheiat la orele 19.40, conducta fiind remediata de catre echipa de la E-On Gaz.

Nu s-au înregistrat pierderi de vieti omenesti sau raniri de persoane. 


Intră acum și în grupul de