Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava este obligata, prin decizie judecatoreasca definitiva si executorie, sa renoveze locuinta unei persoane cu handicap din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Ilie Neculai, care a actionat în instanta autoritatile sucevene, pentru ca nu-i sunt respectate drepturile din Carta sociala europeana.
Ex-prefectul de Suceava, Orest Onofrei , a declarat joi, ca în acest caz, instanta a stabilit noi atributii Institutiei Prefectului, care nu sunt prevazute în legislatia specifica si a mai precizat ca aceasta institutie nu are fonduri pentru a realiza o astfel de renovare si ca va putea sa sprijine persoana aflata în dificultate doar daca Guvernul va aloca fonduri.
Precizam ca Ilie Neculai a actionat în instanta Prefectura Suceava si Directia de Asistenta Sociala, reclamând ca i-au fost încalcate drepturile persoanei cu dizabilitati si nevoi speciale, ca a sesizat un dezinteres al institutiilor locale, ca nu i s-a acordat niciun ajutor în ultimii cinci ani, iar boala sa s-a agravat treptat. Barbatul a depus si raportul anchetei sociale efectuate în 2006 de serviciul de specialitate din cadrul Primariei Câmpulung Moldovenesc, care constata ca acesta face parte dintr-o categorie de persoane cu handicap accentuat, este într-o situatie materiala dificila, locuieste în conditii insalubre si frig, apartamentul fiind într-o stare avansata de degradare, are datorii la întretinere, iar pensia nu îi este suficienta pentru a se întretine.
Câmpulungeanul mai sustine ca potrivit legislatiei, autoritatile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentantii societatii civile, „au obligatia sa promoveze, sa respecte si sa garanteze drepturile persoanei cu handicap stabilite în concordanta cu prevederile Cartei sociale europene”.
În aceste conditii, instanta a stabilit ca barbatul are dreptul sa-i fie renovata locuinta personala, în conditiile în care nu are posibilitati materiale, fiind bolnav, cu deficienta functionala accentuata si nu poate munci, având capacitatea de munca redusa la 30 la suta, iar conditiile de trai sunt sub limita decentei.
Reclamantul a mai solicitat daune combinatorii si materiale în suma de 15.000 de euro, însa instanta a respins cererea.
Potrivit deciziei Tribunalului Suceava, mentinuta de Curtea de Apel Suceava, Institutia Prefectului este obligata sa ia masurile necesare pentru amenajarea mediului de viata personal ambiant al reclamantului, prin renovarea locuintei sale.
Totodata, instanta a constatat lipsa calitatii procesuale a Directiei Generale de Asistenta Sociala Suceava.
Intră acum și în grupul de