Acasă Actualitate De pe ultimul loc, OJPC Suceava a ajuns in fruntea clasamentului privind...

De pe ultimul loc, OJPC Suceava a ajuns in fruntea clasamentului privind activitatea


Intră acum și în grupul de

Aflat într-un tur al judetelor din Moldova, secretarul de stat Dan Vlaicu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor s-a aflat joi la Suceava, unde nu a ezitat sa laude activitatea OJPC Suceava, de când la conducerea unitatii se afla Elena Oanea. „Activitatea este net superioara de la preluarea functiei de catre Elena Oanea. Indicatorii de performanta, cifrele spun multe. Când a fost preluat, OJPC Suceava se afla pe ultimul loc, iar acum este în fruntea oficiilor judetene”, a declarat presedintele ANPC, Dan Vlaicu.

Astfel, a fost prezentata o comparatie între activitatea semestrului întâi 2007 si cea din 2008. Daca în semestrul I 2007 au fost oprite definitiv de la  comercializare produse în valoare de 2.668 lei, în semestrul I din acest an au fost scoase alimente de 102.300 lei. Si valoarea amenzilor aplicate este superioara, în semestrul I 2007 fiind de 342.900 lei, iar în primele 3 luni ale acestui an de 1.264.500 lei.



„Daca pe tot parcursul anului trecut au fost închisi doar doi operatori economici în urma deficientelor majore constatate, numai în primul trimestru al acestui an a fost suspendata activitatea a 12 societati comerciale”, a mentionat seful OJPC Suceava, Elena Oanea, precizând ca dincolo de aspectele cantitative s-au urmarit si cele calitative.      


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version