Un sucevean a intrat cu mașina în autospeciala Poliției de frontieră când i s-a cerut să oprească. El transporta țigări de contrabandă de peste 53.000 de lei și a fost reținut


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a fost reținut vineri fiind cercetat pentru contrabandă după ce a fost depistat conducând un autoturism de teren cu farurile stinse, iar când i s-a cerut să oprească a demarat în trombă și a lovit mașina polițiștilor de frontieră.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, Ilie Poroch Serițan, polițiștii de frontieră din Brodina au depistat, vineri, un autoturism de teren care se deplasa cu farurile stinse dinspre frontiera de stat spre localitatea Ulma.

Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri autoturismul, momentul în care acesta a demarat în trombă acroşând autospeciala poliţiei de frontieră.

În urma impactului, ambele autoturisme au fost avariate, nefiind persoane rănite.

Polițiștii de frontieră au reuşit reţinerea șoferului , iar în maşina de teren au fost găsite 4.850 de pachete de țigări în valoare de 53.400 de lei.

Șoferul, Sorin C. de 37 de ani, a spus că nu se simte bine, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat o ambulanţă. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi unde, în urma investigaţiilor specifice, i s-a spus că este în afara oricărui pericol.

Suceveanul este cercetat pentru contrabandă și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, a menționat Poroch Șerițan.


Intră acum și în grupul de