Șapte experţi ai Comisiei Europene, la Suceava, la întâlnirea TASK FORCE pentru monitorizarea bolilor la animale în domeniul pestei porcine africane


Intră acum și în grupul de

Întâlnirea TASK FORCE pentru monitorizarea eradicării bolilor la animale în domeniul pestei porcine africane, desfăşurată la Suceava, la care au participat şapte experţi ai Comisiei Europene, a fost o „reuşită deplină”, după cum declară directorul DSVSA Suceava, medicul veterinar Dănuţ Corneanu.

El a spus că întâlnirea Task Force pentru monitorizarea eradicării bolilor la animale în domeniul pestei porcine africane s-a desfăşurat la Suceava, în perioada 27 -30 martie 2017, la acest eveniment participând o echipă a Comisiei Europene formată din Silvia Bellini-coordonator/lider echipa-Italia, Klaus Depner-şef Laborator de referinţă PPA Hamburg Germania, Vittorio Guberti-expert european pe vânătoare-Italia, Carmina Gallardo-director Laborator European de Referinţă PPA-Madrid Spania, Valentina Piazza administrator programe cofinanţate la Comisia Europeană- Bruxelles, Belgia, Pedro Rosado Martin, medic veterinar expert/administrator programe cofinanţate la Comisia Europeană- Bruxelles, Belgia şi James Ross de la SANTE UNIT F”-observator misiune/auditor care a participat în România la misiunea de audit PPA, din perioada 25 ianuarie -02 februarie.2017, în judeţele Iaşi, Maramureş şi Satu Mare, iar din partea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a participat vicepreşedintele acestei instituţii,  subsecretarul de stat Laslo Cyutak Nagy; directorul general al Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, dr. Marius Iulian Grigore, directorul general al Direcţiei Generale de Inspecţie şi Control Oficial, dr. Cristian Togan şi consilier asistent, dr. Laura-Mihaela Sighinaş.

Corneanu a spus că la eveniment au mai participat şeful Serviciului de Epidemiologie şi Analiză de Risc, medicul Teofilia Banu, precum şi şeful Serviciului de Biologie Moleculară şi Organisme Modificate Genetic, dr. Răzvan Moţiu, precum şi reprezentanţi ai DSVSA Botoşani şi responsabili PPA din acest judeţ, reprezentanţi ai fondurilor de vânătoare, ai Direcţiei Silvice Suceava şi ai Gărzii Forestiere.

Directorul executiv al DSVSA Suceava a precizat că scopul întâlnirii a fost de a se discuta şi evalua în teren modul în care autorităţile de la nivel judeţean sunt pregătite şi aplică  măsurile de prevenire a introducerii virusului PPA pe teritoriul judeţului, României, Uniunii Europene.

El a subliniat că în funcţie de constatările conturate în urma vizitelor efectuate la  Laboratorul Sanitar Veterinar Judeţean Suceava, precum şi în diferite locatii din judet, cei doi reprezentanţi ai Comisiei Europene, Valentina Piazza şi Pedro Rosado Martin, medici veterinari experţi- administratori programe co-finanţate la Comisia Europeană, să aloce sumele necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor din cadrul acestor programe, respectiv a pestei porcine clasice şi africane, a rabiei, a bolii limbii albastre, a  influenţei aviare şii encefalopatiilor spogiforme transmisibile.

Corneanu a explicat că sumele pentru aceste programe co-finanţate la Comisia Europeană nu se alocă doar judeţului Suceava, ci României.

Medicul veterinar sucevean a precizat că  vizita de la Laboratorul Sanitar Veterinar Judeţean Suceava a vizat verificarea trasabilităţii probelor şi a capacităţii analitice, în timp ce la vizita efectuată la Ferma Nord Suin Dumbrăveni s-a urmărit modul de aplicare şi implementare a măsurilor de biosecuritate, identificare/trasabilitate animale şi livrarea către abatoare, conform evidenţelor.

Directorul executiv al DSVSA Suceava a mai spus că vizite au mai fost efectuate şi la gospodării ale populaţiei din localitatea suceveană Dumbrăveni unde s-a urmărit modul de implementare a măsurilor de biosecuritate care să conducă la protejarea porcinelor din gospodărie împotriva unor boli, iar la Fondul de Vânătoare Marginea, ce aparţine de Direcţia Silvică Suceava, vizita a vizat modul de aplicare şi implementare a măsurilor de biosecuritate, identificarea mistreţilor, trasabilitatea conform evidenţelor existente la nivelul centrului, precum şi modul de recoltare a probelor ş expedierea acestora la Laboratorul Sanitar Veterinar Judetean, corelat cu cota de vânătoare aprobată şi numărul efectiv de mistreţi împuşcaţi.

Medicul veterinar Dănuţ Corneanu a menţionat că una dintre vizite a fost organizată şi la Centrul de colectare a vânatului de la Sadova, din cadrul  Direcţiei Silvice Suceava, unde s-a urmărit modul de identificare a mistreţilor, trasabilitatea, livrarea vânatului,  conform evidenţelor existente la nivelul centrului.

Directorul executiv al DSVSA Suceava a concluzionat că întrunirea TASK FORCE pentru monitorizarea eradicării bolilor la animale în domeniul pestei  porcine africane, organizate în judeţul Suceava în perioada 27-30 martie 2017  a fost o “reuşită deplină”.

(Liliana Bujdei)


Intră acum și în grupul de