Meșteri încondeietori premiați la Gura Humorului: Frații Paula și Petrică Torac, din Brodina, câștigătorii Trofeului Târgului de Paști


Intră acum și în grupul de

Frații Paula și Petrică Torac, din Brodina au fost desemnați câștigători ai Trofeului Târgului de Paști organizat la Gura Humorului, au anunțat, miercuri, organizatorii.

 

Astfel, juriul celei de-a XIX-a ediții a Târgului de Paști de la Gura Humorului, manifestare organizată de Primăria Gura Humorului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, Consiliul Județean Suceava – prin Centrul Cultural „Bucovina” / Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale a desemnat premianții concursului de ouă încondeiate.

Sursa citată arată că juriul, format din Călin Brăteanu- președinte și etnografele Eutasia Rusu și Vera Romaniuc, a conferit Trofeul Târgului de Paști, acordat de Primăria Gura Humorului, fraților Paula și Petrică Torac, din Brodina.

Totodată, au primit Premiul I, din partea Centrului Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, meșterii încondeietori Elena Todașcă (Poiana Stampei), Violeta Palaghiciuc (Moldovița), Elena Vereha, Petronela Iasinovschi, Paraschiva Iasinovschi, Andreea Iasinovschi, Aurelia Ciuvercă, Alina Șestun, Ioana Eudoșec, Mădălina Niga (Paltinu, comuna Vatra Moldoviței), se arată în comunicatul organizatorilor.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de