Cei mai mari timpi de așteptare la traversarea frontierei cu România sunt în Vama Siret după intrarea în vigoare a noilor norme de verificare


Intră acum și în grupul de

Cei mai mari timpi de așteptare care se înregistrau, vineri, la ora 14.30 la traversarea frontierei cu România se înregistrau în Vama Siret după intrarea, vineri,  în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016, prin care autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene vor efectua verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.

 

Astfel, potrivit aplicației informatice a Poliției de Frontieră, pentru autoturisme, la intrarea în România prin Vama Siret se așteaptă aproximativ 60 de minute, în timp ce la ieșirea din țară se așteaptă, în medie 20 de minute, fiind deschise două artere la ieșire și trei artere la intrarea în țară.

Potrivit aceleiași surse, pentru camioane, timpul mediu de așteptare este de 420 de minute la ieșirea din România prin Vama Siret și de 120 de minute la intrarea în țară prin același punct vamal, fiind deschise de asemenea trei artere la intrare și două la ieșirea din țară.

Poliția de Frontieră Română a anunțat, duminică, printr-un comunicat că în urma intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 7 aprilie  verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.

Astfel se vor verifica documentele de călătorie și se vor consulta bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE)  atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS),  baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD),  precum și bazele de date naționale. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne, se arată în comunicat.

Totodată, ținând cont că se apropie Sărbătorile Pascale și sezonul estival, precum și faptul că atât Poliția de Frontieră Română, cat și autoritățile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere, anunța Poliția de Frontieră.

De asemenea, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu amenintarile teroriste, pot duce la creșterea timpului de așteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internaționale, arată Poliția de Frontieră.

Poliția de Frontieră Română susține că a luat toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Poliția de Frontieră notează că la frontierele interne, în baza acordurilor bilaterale şi a reglementărilor europene, controlul de frontiera se efectuează, în comun, cu autoritățile de frontieră ale statelor vecine. Poliția de Frontieră Română alocă personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și Bulgaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști alocați  de către Politia Ungara, respectiv Politia de Frontiera Bulgară.

În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal de autoritățile menționate.

De asemenea, va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În prezent, comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280%, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300%, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei (aliniamentul intrare / aliniamentul ieşire).

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă și arată că poate fi consultată aplicația on-line ce este actualizată permanent privind timpii de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Poliția de Frontieră reamintește că, înca din luna noiembrie a anului 2015, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, a intensificat controalele asupra cetăţenilor din state membre UE şi non-UE care tranzitează frontiera atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi, verificarea efectuată de către poliţiştii de frontieră asupra pasagerilor autoturismelor se efectua, în medie, în 2 minute/persoană/autoturism, în timp ce timpul pentru efectuarea controlului de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor era de 10-15 minute/camion la care se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități (Direcția Generală a Vămilor, Autoritatea Sanitar Veterinară, C.N.A.I.R, Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională Fitosanitară)

„Având in vedere subdimensionarea infrastructurii in comparatie cu traficul existent in prezent, la frontierele externe capacitatea medie de procesare pe ambele sensuri, este de 200 de camioane/24 de ore. Comparativ, la frontierele interne, unde nu sunt derulate operațiuni vamale, polițiștii de frontieră verifică, în medie, 1000 de camioane/24 de ore” se menționa în comunicat.

„Poliţia de Frontieră va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, respectiv va continua cooperarea inter-instituţională la nivel european şi un schimb operativ şi eficient de date şi informaţii la nivel naţional pentru prevenirea trecerii frontierei de către persoane provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe si pentru combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere”, se mai arată în comunicat.(N.B.)


Intră acum și în grupul de