O femeie din Federaţia Rusă a încercat să intre în ţară prin Vama Siret cu o viză Schengen falsificată

O femeie din Federaţia Rusă, care a încercat, joi, să intre în România prin PTF Siret având aplicată în paşaport viză Schengen falsificată, este cercetată penal pentru uz de fals.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar şef Ilie Poroch Seriţan, a precizat, vineri, într-un comunicat de presă că o femeie în vârstă de 53 de ani, din Federaţia Rusă, s-a prezentat, joi dimineaţă, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pentru a intra în ţară, iar la controlul documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră suceveni au constatat că viza Schengen aplicată în pașaport nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unei vize autentice.

“Astfel, în urma unor verificări amănunțite s-a constatat faptul că viza este falsificată, în sensul că prezintă ștergeri mecanice și rescriere, fiind astfel modificată valabilitatea acesteia”, a spus Poroch Seriţan.

El a mai spus că femeia a declarat polițiștilor de frontieră că nu are cunoștință despre faptul că viza Schengen aplicată în pașaport ar fi falsificată.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava a precizat că polițiștii de frontieră i-au întocmit femeii dosar penal pentru uz de fals, ce urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea soluționării legale.

(Liliana Bujdei)

 

 

 

loading...