Lungu, despre inițiativa de „Schimbare la față a Sucevei”: „Acest program este un fiasco”


Intră acum și în grupul de

Planul pentru „Schimbarea la față” a municipiului Suceava propus de profesorul Vasile Constantin Boghian este în opinia primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, un fiasco, edilul declarând că se simte „neputincios și jenat câteodată”.

Lansat în dezbatere publică de News Bucovina, proiectul de modernizare a municipiului Suceava propus de Vasile Constantin Boghian a stârnit reacții din partea primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, în conferința de presă de joi dimineață.

Astfel, Lungu a confirmat că i s-a prezentat intenția de schimbare a arhitecturii orașului, dar consideră că primăria nu are bază legală de finanțare.

„Cred că primarul e ultimul care nu ar vrea o schimbare la față a Sucevei. Primarul e realist și din păcate nu avem baza legală de finanțare pentru așa ceva. Singura șansă era accesarea proiectelor europene pe axa 3.1 A – reabilitarea clădirilor rezidențiale. Din păcate noi nu putem folosi bani publici în proiecte private. Acest program este un fiasco”, a spus Ion Lungu.

Acesta a susținut că Suceava ar fi putut beneficia de 8 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor în cazul depunerii de proiecte, doar că asociațiile de proprietari nu dispun de resurse financiare astfel încât să acopere 25 % din valoarea unui proiect cu fonduri europene.

„Mă simt neputincios, jenat câteodată că sunt primarul municipiului. Îmi pare rău să o spun, oamenii nu înțeleg exact mecanismele, după 27 de ani de la Revoluție, că Primăria nu poate interveni pe o proprietate privată”, a explicat Ion Lungu.

Totodată, edilul Sucevei a declarat că îl apreciază pe profesorul Vasile Constantin Boghian pentru ceea ce a făcut și propus, dar că a fost deranjat de faptul că a fost menționat drept „reticent”.

„Primarul a fost realist. Când vine vorba de finanțare lucrurile se blochează”, a mai susținut Ion Lungu.

Deși pe lista semnatarilor proiectului pentru „Schimbarea la față” a municipiului Suceava nu apare numele primarului Ion Lungu, acesta a precizat că s-a alăturat demersului și că are toată deschiderea, sperând să se găsească soluții de finanțare.

 

Reamintim că un plan de modernizare a municipiului Suceava a fost conturat pe două capitole, respectiv „Arhitectură și reamenajare” și „Dezvoltare economică, cultură, învățământ” de către prof. Vasile Constantin Boghian, proiectul acestuia fiind susținut de un grup important de personalități ale orașului.

Printre propunerile profesorului Vasile Constantin Boghian se regăsesc refacerea fațadelor din centrul Sucevei, reamenajarea Curții Domnești, a Parcului Șipote și a statuii lui Ștefan cel Mare, dar și înființarea unei facultăți de medicină în limba germană și a unei facultăți de agricultură bio.

De asemenea, Boghian a solicitat locuitorilor municipiului Suceava să vină cu propuneri de modernizare și soluții de realizare, întrucât proiectul nu este doar al unui grup de persoane, propunerile putând fi trimise pe adresa de e-mail [email protected].

Citește AICI despre „Planul pentru <<Schimbarea la față>> a municipiului Suceava”.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de