“Scriitori pe Calea Regala” la Gara Burdujeni


Intră acum și în grupul de

Opere literare din creatia a 45 de scriitori români laureati ai Premiilor Uniunii Scriitorilor între anii 1990 si 2006 au fost oferite, duminica Garii Burdujeni-Suceava odata cu predarea unei biblioteci publice “Scriitori pe Calea Regala”. Biblioteca publica a Garii va deveni “un colt de lectura” pentru calatorii care se vor afla în aceasta statie. Coordonatorul proiectului “Scriitori pe Calea Regala”, Dan Mircea Cipariu, a declarat duminica, în Sala de Bal a Garii Suceava, ca proiectul îsi propune sa creeze un “nou standard de civilizatie”, pe care România sa-l poata exporta în Uniunea Europeana. Acesta a spus ca în aceste zone neconventionale, asa cum sunt garile, aceste biblioteci vor oferi calatorilor posibilitatea sa vina în contact cu opera unora dintre cei mai prestigiosi scriitori contemporani. Cipariu a mai spus ca fiecare dintre cei 45 de scriitori contemporani, laureati ai Premiilor Uniunii Scriitorilor între anii 1990 si 2006, au donat câte un titlu din opera lor literara, fiind tiparita în 1000 de exemplare, si antologia “Scriitori pe Calea Regala”.

Printre scriitorii si poetii care au lecturat din opera lor s-au numarat Ana Blandiana, Adrian Popescu, Mihai Galatanu, Constantin Stan si Varujan Vosganian. Ana Blandiana a multumit numerosului public sucevean pentru ca a dat poeziei aceste câteva ore.

Vicepresedintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, i-a salutat pe poetii care au venit în mijlocul cititorilor, apreciind ca românii au mare nevoie de poezie, ca sufletul românilor are nelinistile sale, iar leacul pentru aceste nelinisti ”ramâne  literatura româna”.

­


Intră acum și în grupul de