PD-L atrage atentia ca investitia promisa de o firma americana la Aeroportul Suceava ar putea fi „o teapa”


Intră acum și în grupul de

Presedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, i-a solicitat, marti, presedintelui CJ Suceava, Gavril Mîrza, sa fie circumspect în ceea ce priveste firma americana AMNYC, care si-a anuntat intentia de a investi în Aeroportul Suceava, aratând ca o analiza PD-L indica suspiciuni privind seriozitatea acesteia. Gheorghe Flutur a declarat într-o conferinta de presa, ca este foarte important ca în judet sa vina investitori puternici, dar ca este îngrijorat ca aceasta asociere a CJ Suceava cu AMNYC Group Corporation, „sa nu fie o teapa”, mai ales ca este implicat si „generalul Romulus Zaharia”, un român plecat în urma cu 20 de ani în SUA si care a promis unor primarii din Neamt si Timis ca va asigura finantarea realizarii unor investitii importante, fara ca acestea sa se produca.

Astfel, în urma analizei efectuate de specialisti PD-L, s-a constatat ca membri din board-ul firmei americane sunt agenti imobiliari din SUA. Potrivit analizei specialistilor PD-L Suceava, realizata în urma cautarii pe internet a datelor legate de aceasta firma si de membrii din conducerea grupului  AMNYC Group Corporation, ar putea fi „o mare teapa”, aratând ca firme fantoma americano-chineze, precum si agenti imobiliari sunt prezentati ca investitori strategici. PD-L Suceava arata ca pe site-ul propriu, firma se prezinta ca fiind „o companie unica, aflata într-o crestere dinamica, situata în New York” si ca principalul obiectiv de activitate al acesteia este reprezentat de „facilitarea comertului international între tarile dezvoltate, în particular SUA, si pietele emergente.”  

În analiza se mai mentioneaza ca firma nu ofera niciun fel de date statistice care sa ilustreze anvergura acestor afaceri si ca nu exista nicio mentiune despre plasarea de capital sau despre cele peste 200 de firme de pe piata internationala, despre care, în conferinta de presa de la Suceava, au spus ca le gestioneaza afacerile.  „Niciuna din firmele mentionate, în frunte cu Grupul-mama, AMNYC, nu sunt listate la bursa, nu figureaza pe directoarele de companii relevante, nu apar în Yellow Pages, nu exista stiri în niciun ziar (cu exceptia celor sucevene care au anuntat investitia), nu exista nicio stire pe Bloomberg  News, pe  LexisNexis sau pe alte portaluri de afaceri sau investitii”, mai spun specialistii PD-L Suceava.

Totodata, PD-L Suceava spera ca Ambasada SUA ar fi dispusa sa puna la dispozitie, la cererea celor abilitati, referinte atât despre aceasta persoana, cât si despre firma AMNYC Group Corporation.  „Consideram ca este de datoria noastra si în interes public sa atragem atentia asupra acestei afaceri dubioase, prezentate cu surle si trâmbite de catre actualul presedinte al Consiliului Judetean Suceava, care prezinta toate datele pentru a ridica semne serioase de întrebare oricarui om cu bun-simt si logica elementara. Consideram ca, având în vedere ca la mijloc sunt atât institutii publice, cât si obiective strategice din judetul Suceava, organele abilitate trebuie sa cerceteze aceasta pretinsa investitie”, mai arata PD-L Suceava.

PD-L îl sfatuieste pe Gavril Mîrza sa refuze orice invitatie de a parasi tara pentru a se întâlni cu asa-zisii investitori, pentru a nu-si încheia activitatea la Consiliul Judetean în rusine si dezonoare, „pacalit ca în celebra schema a scrisorilor din Nigeria”.

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, a anuntat vineri, ca în urma discutiilor dintre reprezentantii administratiei judetene si cei ai Companiei americane AMNYC Group, s-au încheiat mai multe proiecte de contract si de asociere în vederea realizarii mai multor investitii în comun. Acesta a precizat ca a fost semnat un proiect de contract privind extinderea, modernizarea si exploatarea Aeroportului Suceava, unde urmeaza sa fie efectuate investitii de aproximativ 250 de milioane de euro, ce constau în lungirea pistei aeroportului la 3400 de metri si largirea acesteia la 100 de metri. 


Intră acum și în grupul de