„PNL nu vine cu promisiuni, vine cu garantii”


Intră acum și în grupul de

În week-end-ul acesta, candidatii Partidului National Liberal din judetul Suceava au fost sprijiniti în campania electorala de Norica Nicolai, vicepresedinte al PNL, vicepresedinte al Senatului României si de Cristian Adomnitei, Ministrul Educatiei, Cercetarii si al Tineretului.  

Cei doi au participat la întâlniri cu sucevenii în mai multe localitati, aratând ca liberalii, candidatii PNL, sunt oamenii cei mai responsabili pentru a prelua frâiele comunitatilor pentru o dezvoltare cât mai rapida a acestora. De asemenea, au explicat ca Partidul National Liberal a nominalizat oameni si proiecte de succes în aceasta competitie electorala, lasând altor partide roluri de soprane, circari sau mitomani.  

„Prezent în Paltinoasa si Capul Codrului, ministrul Adomnitei a transmis gospodarilor ca PNL nu vine cu promisiuni, vine cu garantii, referindu-se la succesul administrarii orasului Gura Humorului de catre liberalul Marius Ursaciuc. „Marius Ursaciuc este garantia noastra, a PNL, pentru fiecare localitate ca Paltinoasa, Frasin, Ostra, Stulpicani, Manastirea Humorului si nu numai, ca poate avea un primar priceput, eficient, mereu în slujba comunitatii” – a declarat Adomnitei.

COMUNICAT DE PRESA

PNL SUCEAVA


Intră acum și în grupul de