Numai trei manageri de spital au trecut cu brio de evaluarea primului lor an de mandat

Patru directori de spitale din judetul Suceava vor fi reevaluati de Ministerul Sanatatii dupa sase luni, întrucât nu au obtinut un punctaj suficient pentru a ramâne în functie, la evaluarea primului lor an de mandat. Astfel, în fata Comisiei de Evaluare vor trebui sa se prezinte din nou managerii Adrian Sigmund de la Spitalul Municipal Falticeni, Aurel Scurtu de la Spitalul Municipal Vatra Dornei, Petronela Paziuc de la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc si Adrian Popoiu de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret.

Trebuie precizat ca într-o prima faza s-a propus încetarea contractelor de management încheiate cu Adrian Sigmund si Petronela Paziuc, însa cei doi au depus contestatii, iar în urma solutionarii acestora, s-a decis ca activitatea lor sa fie reevaluata dupa sase luni.

Potrivit site-ului Ministerului Sanatatii, trei directori de unitati spitalicesti din judetul Suceava au ramas în functie dupa prima evaluare, fiind vorba despre Eugen Ciosnar de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, Dorin Sorin Robu de la Spitalul Municipal Radauti si Doru Malancraveanu de la Spitalul Orasenesc Gura Humorului.