Harșovschi: Sucevenii vor beneficia de un sistem de salubrizare modern. Putem lansa licitația pentru operatorul de salubritate după ce PSD a dat dovadă de maturitate politică

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat, miercuri, că suceveni vor beneficia de un sistem de salubrizare modern după ce, în Consiliul local Suceava , s-a votat proiectul de hotărâre privind caietul de sarcini pentru organizarea licitației în vederea desemnării operatorului care va gestiona acest serviciu.

Proiectul de hotărâre a fost respins în ședința CL Suceava de luna trecută cu voturile consilierilor PSD care au cerut mai multe modificări în caietul de sarcini și chiar desemnarea unei firme care să conceapă acest caiet de sarcini.

După discuții între grupurile din CL Suceava, proiectul de hotărâre a fost votat, miercuri.

„PSD a dat dovadă de maturitate politică și a fost votat caietul de sarcini pentru organizarea licitației, un proiect la care țin foarte mult”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi.

El a arătat că speră ca în cel mai scurt timp posibil să fie stabilit operatorul în baza licitației.

„Sper că această întârziere generată de blocarea proiectului timp de o lună din cauza PSD să fie recuperată, pentru ca sucevenii să beneficieze de un sistem de salubrizare modern, la nivelul anului 2017”, a spus Harșovschi.
Viceprimarul a menționat că acest proiect este greu, dar sucevenii vor avea beneficii.

„E un proiect greu și nu a fost ușor de elaborat, dar din proiecte grele ies lucruri frumoase”, a spus Lucian Harșovschi.

Potrivit proiectului, între investițiile pe care trebuie să le facă operatorul sunt realizarea a minim 30 de puncte de colectare supraterană selectivă cu patru containere pentru hârtie, sticlă, metale și plastic, dar și realizarea unui număr de câte o sută de platforme subterane și semi îngropate.

 

Din cele 100 de platforme îngropate, 15 vor fi amplasate în cartierul Obcine, 23 în cartierul George Enescu, 9 în cartierul Zamca, 26 în Centru, 24 în Burdujeni și 3 în Ițcani, a spus Lungu care a menționat că acestea au un sistem hidraulic de ridicare și înlocuire.

 

Platformele semi-îngropate vor fi amplasate 14 în cartierul Obcine, 24 în cartierul George Enescu, 7 în Zamca, 28 în Centru, 25  în Burdujeni și 3 în Ițcani.

 

Firma câștigătoare a licitației se va ocupa de întreținerea și igienizarea acestor platforme de colectare, va achiziționa autospeciale, europubele și eurocontainere și va înființa punctul de sortare, dar va asigura și un dispecerat unde sucevenii pot apela.

 

Între obligațiile firmei se numără și achiziționarea și montarea, anual, a minim o mie de coșuri de gunoi stradale, dar și amenajarea a două locuri de joacă pentru copii în fiecare an, cu o suprafață de 500 de mp.

Licitația are o valoare estimată de 83,829 de milioane de lei pentru o perioadă de 12 ani.(N.B.)