O tânără băută și fără permis s-a izbit cu mașina în gardul unei firme, la Șcheia

O tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Calafindeşti, s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băută și fără a avea permis de conducere la volanul unei mașini și s-a izbit în gardul unei firme, la Șcheia.

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri, la ora 02.25, în timp ce conducea  autoturismul pe str. Aviatorului din comuna Şcheia, ajungând la intersecţia cu str. Şoseaua Humorului, pe fondul neadaptării vitezei, tânăra ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune cu gardul unei societăți comerciale.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto.

”Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat sursa citată.

Poliția Suceava a arătat că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.