Nechifor: S-a uitat, în legea salarizării, includerea unei categorii importante, cea a salvatorilor montani

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, luni, că în Legea salarizării unitare care intră în dezbaterea Camerei Deputaților s-a uitat includerea unei categorii importante, cea a salvatorilor montani.

Nechifor a spus în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV că din Legea salarizării unitare lipsește categoria salvatorilor montani care sunt aproape 300 în țară.

”Salvatorii montani salvează vieți. Anul trecut au fost salvate circa 7000 de persoane”, a spus Nechifor.

El a arătat că a fost informat despre această scăpare a proiectului legii și că va sesiza deputații din Comisia de muncă să includă și această categorie în Legea salarizării unitare.

Întrebat dacă Guvernul va putea susține creșterile salariale în condițiile în care tot mai multe voci consideră că nu există bani suficienți la buget, Nechifor a spus că trebui acordat credit Guvernului.

„Să dăm credit Guvernului. Suntem pe creștere economică cu surplus de încasări față de anul precedent. Legea salarizării se încadrează în Legea bugetului adoptată la începutul anului și va fi aplicată de la 1 iulie”, a spus Nechifor.

În anul 2016 salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 5.887 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate un număr de 6.692 de persoane, potrivit raportărilor oficiale.

Dintre aceste acţiuni un număr de 2.197 de intervenţii au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 3.690 acţiuni înregistrându-se în zona alpină, 1.670 de cazuri fiind predate serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, terestre sau aero, pentru transport către unităţile medicale specializate.

De asemenea, au fost realizate peste 43.200 de acţiuni specifice de asigurarea a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană.

(N.B.)