Cupa Liceelor : LPS Suceava si-a adjudecat Cupa Liceelor la fotbal


Intră acum și în grupul de

LPS Suceava si-a adjudecat editia a II-a a Cupei Liceelor la fotbal. Desfasurata sub sloganul “Mai buni în sport, mai buni în viata”, întrecerea a reunit la start un numar de 12 echipe ale liceelor din municipiul Suceava plus cea a Grupului Scolar din Dumbraveni, împartite într-o prima faza in patru grupe.

Dupa desfasurarea meciurilor din grupe, cele patru câstigatoare s-au întâlnit vineri pe terenul de sport al Colegiului National “Petru Rares”. Ultimul act al competitiei avea sa fie câstigat de reprezentanta Liceului cu Program Sportiv, care a ocupat primul loc în grupa finala gratie succeselor repurtate în compania celor de la Colegiul National “Stefan cel Mare”, scor 6-0, si contra Colegiului Tehnic “Alexandru Ioan Cuza”, rezultat final 4-0. În ultimul meci, elevii condusi din teren de profesorul Ciprian Anton s-au înclinat în fata ocupantei locului secund, echipa Colegiului National “Mihai Eminescu”, cu scorul de 1-3.

Turneul Final

LPS Suceava – CN „Stefan cel Mare” 6 – 0

CN „Mihai Eminescu” – CT „A. I. Cuza” 0 – 0

CN „Stefan cel Mare” – CN „Mihai Eminescu” 1 – 0

LPS Suceava – CT „A. I. Cuza” 4 – 0

CT „A. I. Cuza” – CN „Stefan cel Mare” 2 – 0

CN „Mihai Eminescu” – LPS Suceava 3 – 1  

Clasament final:

1. LPS Suceava  3 2 0 1 11-3 6p

2. CN „Mihai Eminescu” 3 1 1 1 3-2 4p

3. CT „A. I. Cuza” 3 1 1 1 2-4 4p

4. CN „Stefan cel Mare” 3 1 0 2 1-8 3p

Conform organizatorilor, actiunea a facut parte dintr-o strategie de combatere a consumului de droguri prin practicarea sportului, tuneul de fotbal fiind completat sâmbata de o întrecere similara la baschet, precum si de Crosul Olimpic Judetean, desfasurat în lunca Sucevei. “Competitia a încercat sa promoveze toleranta si fair-play-ul, ideea de miscare, sa raspândeasca spiritul olimpic si sa atraga totodata elevii catre sport, în detrimentul consumului de droguri”, a precizat directorul DJS Suceava, Mihai Androhovici.

Initiativa s-a mai bucurat de sprijinul Asociatiei Judeteane ,,Sportul pentru toti”, Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog Suceava, Primaria Municipiului Suceava, Academia Olimpica, Inspectoratul Scolar Judetean Suceava, Inspectoratul Judetean de Politie Suceava, Directia Judeteana pentru Tineret Suceava, Consiliul Judetean, Facultatea de Educatie Fizica si Sport.


Intră acum și în grupul de