Aproape 250 de persoane implicate în salvarea persoanelor afectate de un incendiu simulat la un tren care a luat foc în tunelul Mestecăniș

Pompierii militari suceveni au organizat, joi,  un exerciţiu în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema < Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse în urma unui incendiu la un tren Inter Regio, pe linia de cale ferată 511 Dărmăneşti – Dornişoara, în tunelul Mestecăniş, între localităţile Pojorâta şi Mestecăniş. Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie. Căutarea şi salvarea persoanelor rătăcite în mediul montan şi stingerea unui incendiu la fond forestier. >

Scenariul exerciţiului de joi, la care au participat în total aproximativ 250 de cadre din toate instituţiile implicate, a presupus intervenţia în cazul producerii unui incendiu la un vagon al unui tren de persoane, aflat în tunelul Mestecăniş.

Din cauza panicii create, călătorii au fost surprinşi de temperatura şi de fumul toxic ce se degaja în urma arderii, lucru care a dus la intoxicarea şi rănirea mai multor persoane. Din cei 20 de călători, s-a constatat că 12 dintre ei nu au reuşit să se salveze.

Curenţii de aer din tunel, au favorizat dezvoltarea incendiului la întregul vagon. Scânteile purtate de curenţi spre exteriorul tunelului, au dus la aprinderea vegetaţiei uscate din zonă, pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare, din pădurea de la capătul tunelului dinspre Gara CFR Mestecăniş.

Opt călători care au reuşit să se evacueze prin partea opusă a tunelului s-au rătăcit în pădure, iar doi dintre aceştia au suferit fracturi ale membrelor, din cauza reliefului muntos accidentat.

Dintre obiectivele propuse în cadrul pregătirii prin astfel de exerciţii de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au fost perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă, precum şi verificarea modului de colaborare şi cooperare cu alte structuri cu funcţii de sprijin în gestionarea riscului la incendiu – Instituţia Prefectului, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Iacobeni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Direcţia de Sănătate Publică, Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Vatra Dornei, Direcţia Silvică Suceava, Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Iaşi, Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi, Inspectoratul General al Aviaţiei, Unitatea Militară Roşu-Vatra Dornei, Crucea Roşie-Filiala Suceava şi Serviciul Salvamont Vatra Dornei.