Săptămâna trecută, polițiștii suceveni au aplicat aproape 1.600 de amenzi, în valoare de peste 520.000 lei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au aplicat, săptămâna trecută, aproape 1.600 de amenzi, în valoare de peste 520.000 lei, zilnic peste 340 de oameni ai legii acţionând la nivelul judeţului.

 

Potrivit Poliției Județene, zilnic, în perioada 19 – 25 iunie 2017, au acționat 10 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice, iar alte 119 autospeciale de poliţie au fost prezente în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente.

Totodată, au fost organizate zilnic peste 90 de patrule de ordine publică şi 23 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului, iar aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză.

„Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 481 de evenimente, 362 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112. Au fost organizate 109 acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1573 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 521.161 lei. Au fost aplicate 114 sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1403 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 56 de sancţiuni la alte acte normative”, au precizat polițiștii suceveni, într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, au fost aplicate 544 de amenzi pentru depăşirea regimului legal de viteză, au fost reţinute 82 de permise de conducere, din care 18 pentru alcool, 26 pentru viteză şi 38 pentru alte abateri și au fost retrase 65 de certificate de înmatriculare.

„Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 21 de autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 8 persoane. În aceeaşi perioadă au fost identificaţi autorii în cinci cauze care figurau cu autor necunoscut şi au fost depistate 5 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional”, se mai arată în comunicatul Poliției Județene.

(Mihaela Tcaciuc)

 


Intră acum și în grupul de