Intră acum și în grupul de
Conducatorii fotbalului din tara noastra se grabesc, nu gluma! Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au stabilit deja programul competitional al Ligii I – sezonul 2008/2009.
Tragerea la sorti a avut loc marti, la sediul LPF. Fara doar si poate, cea mai câstigata de ordinea jucarii partidelor este Steaua. Vicecampioana precendetului sezon are parte de un început de campionat destul de facil, urmând sa întâlneasca primul adversar cu nume abia în etapa cu numarul noua.
În prima etapa, ros-albastrii se vor deplasa la Vaslui, unde nu au avut mai probleme în întâlnirile precedente. Pâna la marele derbi cu CFR Cluj, programat în etapa a noua, stelistii vor mai da piept cu trei din cele patru nou-promovate – FC Brasov, FC Arges si Gaz Metan Medias- si cu Politehnica Iasi, Gloria Bistrita, Pandurii Târgu Jiu si Farul Constanta.
Primul derbi al Ligii I are loc în etapa a treia, când Rapidul lui Jose Peseiro va primi vizita campioanei CFR Cluj. Supranumita singurul derbi al fotbalului românesc, partida Dinamo-Steaua va avea loc în etapa cu numarul 13, în Sos. Stefan cel Mare.
PROGRAMUL LIGII I – SEZONUL 2008/2009:
Etapa 1: Rapid – Gloria Bistrita, Universitatea Craiova – Politehnica Iasi, FC Vaslui – Steaua, FC Brasov – Unirea Urziceni, Pandurii Tîrgu-Jiu – Dinamo, FC Arges – Poli Timisoara, Gaz Metan Medias – Otelul Galati, CS Otopeni – CFR Cluj, Gloria Buzau – Farul Constanta.
Etapa 2: Gloria Bistrita – Universitatea Craiova, Politehnica Iasi – FC Vaslui, Steaua – FC Brasov, Unirea Urziceni – FC Arges, Dinamo – Gaz Metan Medias, Poli Timisoara – Pandurii Tîrgu-Jiu, Otelul Galati – CS Otopeni, CFR Cluj – Gloria Buzau, Farul Constanta – Rapid.
Etapa 3: Rapid – CFR Cluj, Universitatea Craiova – Farul Constanta, FC Vaslui – Gloria Bistrita, Pandurii Tîrgu-Jiu – Unirea Urziceni, FC Arges – FC Brasov, Gaz Metan Medias – Poli Timisoara, CS Otopeni – Dinamo, Gloria Buzau – Otelul Galati, Politehnica Iasi – Steaua.
Etapa 4: FC Brasov – Pandurii Tîrgu-Jiu, Gloria Bistrita – Politehnica Iasi, Steaua – FC Arges, Unirea Urziceni – Gaz Metan Medias, Dinamo – Gloria Buzau, Poli Timisoara – CS Otopeni, Otelul Galati – Rapid, CFR Cluj – Universitatea Craiova, Farul Constanta – FC Vaslui.
Etapa 5: Rapid – Dinamo, Universitatea Craiova – Otelul Galati, FC Vaslui – CFR Cluj, Pandurii Tîrgu-Jiu – FC Arges, Gaz Metan Medias – FC Brasov, CS Otopeni – Unirea Urziceni, Gloria Buzau – Poli Timisoara, Gloria Bistrita – Steaua, Politehnica Iasi – Farul Constanta.
Etapa 6: FC Brasov – CS Otopeni, FC Arges – Gaz Metan Medias, Steaua – Pandurii Tîrgu-Jiu, Unirea Urziceni – Gloria Buzau, Dinamo – Universitatea Craiova, Poli Timisoara – Rapid, Otelul Galati – FC Vaslui, CFR Cluj – Politehnica Iasi, Farul Constanta – Gloria Bistrita.
Etapa 7: Rapid – Unirea Urziceni, Universitatea Craiova – Poli Timisoara, FC Vaslui – Dinamo, Gaz Metan Medias – Pandurii Tîrgu-Jiu, CS Otopeni – FC Arges, Gloria Buzau – FC Brasov, Gloria Bistrita – CFR Cluj, Politehnica Iasi – Otelul Galati, Farul Constanta – Steaua.
Etapa 8: FC Brasov – Rapid, Pandurii Tîrgu-Jiu – CS Otopeni, FC Arges – Gloria Buzau, Steaua – Gaz Metan Medias, Unirea Urziceni – Universitatea Craiova, Dinamo – Politehnica Iasi, Poli Timisoara – FC Vaslui, Otelul Galati – Gloria Bistrita, CFR Cluj – Farul Constanta.
Etapa 9: Rapid – FC Arges, Universitatea Craiova – FC Brasov, FC Vaslui – Unirea Urziceni, CS Otopeni – Gaz Metan Medias, Gloria Buzau – Pandurii Tîrgu-Jiu, Gloria Bistrita – Dinamo, Politehnica Iasi – Poli Timisoara, CFR Cluj – Steaua, Farul Constanta – Otelul Galati.
Etapa 10: FC Brasov – FC Vaslui, Pandurii Tîrgu-Jiu – Rapid, FC Arges – Universitatea Craiova, Gaz Metan Medias – Gloria Buzau, Steaua – CS Otopeni, Unirea Urziceni – Politehnica Iasi, Dinamo – Farul Constanta, Poli Timisoara – Gloria Bistrita, Otelul Galati – CFR Cluj.
Etapa 11: Rapid – Gaz Metan Medias, Universitatea Craiova – Pandurii Tîrgu-Jiu, FC Vaslui – FC Arges, Gloria Buzau – CS Otopeni, Gloria Bistrita – Unirea Urziceni, Politehnica Iasi – FC Brasov, Otelul Galati – Steaua, CFR Cluj – Dinamo, Farul Constanta – Poli Timisoara.
Etapa 12: FC Brasov – Gloria Bistrita, Pandurii Tîrgu-Jiu – FC Vaslui, FC Arges – Politehnica Iasi, Gaz Metan Medias – Universitatea Craiova, CS Otopeni – Rapid, Steaua – Gloria Buzau, Unirea Urziceni – Farul Constanta, Dinamo – Otelul Galati, Poli Timisoara – CFR Cluj.
Etapa 13: Rapid – Gloria Buzau, Universitatea Craiova – CS Otopeni, FC Vaslui – Gaz Metan Medias, Gloria Bistrita – FC Arges, Politehnica Iasi – Pandurii Tîrgu-Jiu, Dinamo – Steaua, Otelul Galati – Poli Timisoara, CFR Cluj – Unirea Urziceni, Farul Constanta – FC Brasov.
Etapa 14: Rapid – Steaua, FC Brasov – CFR Cluj, Pandurii Tîrgu-Jiu – Gloria Bistrita, FC Arges – Farul Constanta, Gaz Metan Medias – Politehnica Iasi, CS Otopeni – FC Vaslui, Gloria Buzau – Universitatea Craiova, Unirea Urziceni – Otelul Galati, Poli Timisoara – Dinamo.
Etapa 15: Universitatea Craiova – Rapid, FC Vaslui – Gloria Buzau, Gloria Bistrita – Gaz Metan Medias, Politehnica Iasi – CS Otopeni, Steaua – Poli Timisoara, Dinamo – Unirea Urziceni, Otelul Galati – FC Brasov, CFR Cluj – FC Arges, Farul Constanta – Pandurii Tîrgu-Jiu.
Etapa 16: Rapid – FC Vaslui, Universitatea Craiova – Steaua, FC Brasov – Dinamo, Pandurii Tîrgu-Jiu – CFR Cluj, FC Arges – Otelul Galati, Gaz Metan Medias – Farul Constanta, CS Otopeni – Gloria Bistrita, Gloria Buzau – Politehnica Iasi, Unirea Urziceni – Poli Timisoara.
Etapa 17: FC Vaslui – Universitatea Craiova, Gloria Bistrita – Gloria Buzau, Politehnica Iasi – Rapid, Steaua – Unirea Urziceni, Dinamo – FC Arges, Poli Timisoara – FC Brasov, Otelul Galati – Pandurii Tîrgu-Jiu, CFR Cluj – Gaz Metan Medias, Farul Constanta – CS Otopeni.
Intră acum și în grupul de