Alesii PSD care nu s-au implicat in campanie si au divulgat elemente de strategie, nu vor primi confirmarea pentru validarea mandatelor

Presedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat luni, într-o conferinta de presa, ca o parte dintre alesii locali PSD nu vor primi confirmarea din partea organizatiei pentru validarea mandatelor, dupa ce s-a constatat ca acestia nu si-au facut treaba în campanie si chiar au divulgat elemente de strategie a PSD. „Pe ici, pe colo, au fost oameni care nu si-au facut treaba. Au divulgat elemente de strategie. Acesti oameni nu vor fi confirmati de organizatia judeteana”, a afirmat Gavril Mîrza.

Acesta a precizat ca dupa încheierea celui de-al doilea tur de scrutin, organizatia PSD Suceava va efectua o analiza a desfasurarii acestor alegeri locale în fiecare localitate si a mentionat ca exista posibilitatea ca unii dintre candidatii partidului, care au fost alesi în functii, sa nu fie confirmati de organizatia judeteana pentru a fi validati.

Presedintele PSD Suceava a evitat sa spuna câti dintre alesii locali ai PSD Suceava se afla în aceasta situatie, aratând ca va face public numele lor dupa analiza din interiorul partidului.

Potrivit legislatiei, pentru validarea mandatelor alesilor locali este necesar, ca pe lânga raportul financiar, acestia sa prezinte si o confirmare a sustinerii pentru functia respectiva din partea organizatiei judetene de partid.