Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Botoșani, reținut 24 de ore de DNA Suceava pentru șantaj

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, joi, punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, pentru şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei și divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice precum și reținerea lui Cătălin Stavără, pentru șantaj.

În același dosar a fost dispusă măsura controlului judiciar față de Constantin Batcă, agent de poliţie în cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată și compromiterea intereselor justiţiei.

Potrivit DNA Suceava, în cursul lunii octombrie 2015, Raluca Stăncescu, împreună cu Cătălin Stavără, folosindu-se de autoritatea conferită de funcţia sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane.

Astfel, procurorii anticorupție susțin că cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile, respectiv un apartament şi o garsonieră, situate în municipiul Botoşani, în favoarea unei rude a lui Stavără.

Prin constrângerea psihică exercitată, Stăncescu şi Stavără au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situaţia exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări faţă de persoana sa şi a membrilor familiei sale, vizând săvârşirea unor pretinse infracţiuni de evaziune fiscală şi trafic de persoane, mai arată procurorii.

Mai mult, ancheta a evidențiat că în perioada 30.10.2015 – 04.02.2016, Raluca Stăncescu, în aceeaşi calitate, l-a determinat în mod direct pe agentul de poliție Constantin Batcă să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de Cătălin Stavără pentru o infracţiune de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi favorizării acestuia din urmă.

În acelaşi context şi în aceeaşi calitate, la data de 04 februarie 2016,  Stăncescu l-ar fi determinat pe Batcă să-i pună la dispoziţie, fără drept, un suport optic ce conţinea înregistrări ale  unor camere de supraveghere (mijloc de probă în acelaşi dosar penal menţionat mai sus) în vederea favorizării lui Stavără lucru pe care agentul de poliţie l-a şi făcut în cursul aceleiaşi luni.

În aceeaşi calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, lui Stavără date nedestinate publicităţii, cu caracter confidenţial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.

Prin acest demers au fost afectate atât interesele şi activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât şi interesele legale ale persoanei respective,  ale căror drepturi şi libertăţi fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condiţiile prevăzute de lege şi autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi, arată procurorii anticorupție suceveni.

Prim procurorul Parchetului Tribunalului Botoșani, Raluca Stăncescu şi Cătălin Stavără urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA Suceava precizează că în acest dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

DNA Suceava a efectuat, joi, șapte percheziții atât la Poliția Botoșani cât și la prim procurorul Parchetului Tribunalului Botoșani.